AFACERE la 20 de ani: Tânăra de la Călărași care BUCURĂ femeile din R. Moldova
11454
Perseverență // Leanca Anastasiev de la Călărași a început să-și pună în practică hobby-ul de la vârsta de 12 ani, iar acum, la 20, a pierdut numărul clientelor sale
Frumoasă, talentată și creativă. Acestea sunt calitățile pe care le posedă Leanca Anastasiev, o tânără meșteriță care deja de șase ani bucură femeile din R. Moldova cu bijuteriile sale hand-made.
La doar 20 de ani, Leanca a creat deja sute de accesorii și a satisfăcut pretențiile a zeci de cliente din toată țara. De mică a fost pasionată de arta frumosului, iar de la vârsta de 12 ani a decis să-și încerce norocul. A ales o tehnică cunoscută în toată lumea care presupune nu doar creativitate, dar și foarte multă răbdare.
Quilling - arta rulării hârtiei
Quillingul este o formă de artă care implică utilizarea și rularea de benzi de hârtie și apoi lipirea acestora împreună pentru realizarea unor modele decorative excepționale. Benzile de hârtie sunt rulate cu ajutorul unui bețisor de răsucire, iar capetele fâșiilor sunt fixate cu lipici sau adeziv.
„Am învățat să lucrez după această tehnică din internet. Primele mele lucrări erau simple, iar apoi am început să confecționez diferite figuri, tablouri, felicitări, cutiuțe, inițial doar pentru mine, apoi și pentru prieteni”, ne spune Leanca.
Pasiunea pentru bijuterii originale
Leanca preferă accesoriile originale, astfel i-a venit idea să-și creeze propriile bijuterii. Despre prima pereche de cercei își amintește cu nostalgie.
„Prima mea lucrare au fost niște cercei în formă de sfere, care de la început mi-au părut destul de caraghioși. Totuși, după confecționarea primei bijuterii, am observat că au început să-mi apară mai multe idei și, pe lângă aceasta, și experiența”, povestește meșterița.
Colecția sa de bijuterii a început să crească în fiecare zi, astfel Leanca a decis să-și transforme hobby-ul într-un mic business.
„Când am văzut că a mea colecție de cercei hand-made deja era prea mare și nu mai încăpea în casă, am decis să merg la un iarmaroc, apoi la un festival și așa am început să-mi vând lucrările. Inițial mi-a fost greu să mă despart de ele, deoarece în fiecare bijuterie, pe lângă timp și iscusință, am depus și suflet. Astăzi creez cu plăcere pentru domnișoare și sunt foarte bucuroasă când văd că le poartă și sunt mulțumite”, spune Leanca.
Cercei croșetați – un nou trend vara aceasta
Croșeta și ața din bumbac sunt instrumentele principale cu care Leanca creează adevărate minuni. Pe lângă ață, folosește fire de aur, cupru, perle și alte materiale care fac bijuteriile meșteriței să strălucească în adevăratul sens al cuvântului.
„Mi-am dorit să creez un produs unic și totodată care să placă lumii. Cel mai mult îmi place să creez cercei. Consider că fiecare domnișoară își dorește să aibă o pereche de cercei în cutiuța sa de bijuterii. Culorile și modelele variază în funcție de gusturile domnișoarelor. Vara aceasta, fetele aleg în special culorile aprinse: roșu, galben, dar și alb și negru”, ne dezvăluie tânăra.
Coronițe din flori și perle, un accesoriu de sezon
Pe lângă cercei, tânără meșteriță confecționează și coronițe de toate mărimile și culorile. Coronițe din flori, perle și chiar fructe de pădure îmbogățesc zilnic colecția de accesorii a tinerei. Își dedică aproape tot timpul acestei pasiuni și vrea ca pe viitor să devină cunoscută în toată țara.
„Confecționarea coronițelor este un alt hobby al meu, deoarece îmi place enorm nu doar să le fac, dar și să le port. În ultimul timp, fetele aleg în special coronițele din perle cu ajutorul cărora își înfrumusețează podoaba capilară. Fiecare element al coronițelor îl confecționez individual, fabricarea unei flori durează până la trei zile, fiecare petală este modelată de mine, apoi le aranjez după propria imaginație în compoziții florale”, a spus Leanca.
Chiar și miresele aleg accesorii hand-made pentru ținuta de nuntă
Dacă inițial meșterița confecționa accesorii așa cum și le imagina ea, astăzi croșetează predominant la comandă. Are deja cliente fidele care asortează de minune accesoriile brandului Stasya Bijoux cu ținutele lor.
„Cea mai neobișnuită și, totodată, memorabilă comandă pe care am avut-o până acum a fost să croșetez pentru o mireasă tot setul de bijuterii: bentiță, cercei, brățară și inel. Setul de bijuterii a fost într-adevăr frumos, cu aplicații din mărgele, cristale și perle. A fost ceva neobișnuit, deoarece miresele noastre aleg pentru nuntă bijuterii din cristale scumpe, cu cât mai multe, cu atât mai bine. Mireasa a fost foarte mulțumită și anume după aceasta comandă am început a confecționa bijuteriile croșetate”, zice Leanca.
Își promovează lucrările prin intermediul festivalurilor
IA Mania, Lavender Fest, Festivalul EcoGastroEtnica, YardSale, Mai Dulce, Târgul cadourilor, Gustar, Ziua orașului sunt doar câteva dintre evenimentele unde Leanca Anastasiev și-a scos la vânzare lucrările. Anume așa gen de evenimente îi ajută meșteriței să-și promoveze lucrările hand-made.

„Particip cu plăcere la toate festivalurile și iarmaroacele care se organizează în țară, acolo îmi pot promova lucrările și, pe lângă aceasta, cunosc o mulțime de oameni. Recent am fost la festivalul IA Mania și am avut o experiență foarte frumoasă. Așa cum detaliul principal al evenimentului a fost ia tradițională, modelele de cercei croșetați se asortau foarte bine cu această ținută”, adaugă meșterița.

Meșteriță hand-made pentru totdeauna
Leanca a absolvit anul acesta Colegiul Pedagogic „Alexandru cel Bun” din Călărași, specialitatea asistent social, dar tot de arta hand-made își leagă viitorul.
„Încă nu am un plan bine stabilit referitor la ce o să fac pe viitor, dar știu la sigur că o să fie legat cu pasiunea pe care o am acum. Vreau să fac și cursuri de croitorie pentru a-mi lărgi câmpul de activitate. Îmi place enorm ceea ce fac și anume faptul că, pe lângă bani, primesc și satisfacție sufletească, iar asta cred că este cel mai important”, concluzionează tânăra de la Călărași.
Cristina Arhip, stagiară
28.05.2026
18:04
71
Profesori de limba găgăuză din UTA Găgăuzia merg la stagiu în Turcia pentru a moderniza predarea și a consolida identitatea lingvistică
28.05.2026
17:23
253
AJUTOR DE STAT // Decizie finală la Parlament: 3 000 de lei în plus, în fiecare an, pentru peste 13 500 de copii cu dizabilități
28.05.2026
16:48
269
MEC crește la 120 numărul burselor pentru elevii și studenții romi în anul de studii 2026-2027
28.05.2026
16:44
313
Record de note de 10 din oficiu la bacalaureat: mii de elevi scutiți de examene la limbă străină, informatică și română pentru alolingvi
28.05.2026
16:40
259
Absorbante gratuite pentru peste 31.000 de eleve din 204 școli: Programul „Școala EduLIFE” se extinde cu sprijin de la bugetul de stat
28.05.2026
15:17
593
VIDEO // Izolat complet! Niciun deputat nu i-a sărit în ajutor lui Ceban când a fost luat pe sus de pază din Parlament, după ce a provocat haos. „Partenerii” Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu nu au schițat niciun gest, iar sociliștii s-au AMUZAT copios
28.05.2026
12:34
790
VIDEO // Ion Ceban, de la uși securizate în Primărie, la circ în Parlament. Primarul Chișinăului, scos cu forța de bodyguarzi după ce a provocat un scandal de proporții
27.05.2026
20:55
823
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
17:11
787
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
15:57
768
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
28.05.2026
17:23
0
AJUTOR DE STAT // Decizie finală la Parlament: 3 000 de lei în plus, în fiecare an, pentru peste 13 500 de copii cu dizabilități
28.05.2026
17:19
47
R. Moldova a denunțat Acordul privind Fondul interstatal de colaborare umanitară: „Nu generează beneficii”
28.05.2026
17:12
109
VEȘTI BUNE // R. Moldova taie taxele la zero pentru importul de eoliene și baterii gigant: Facilități de top pentru investitorii în energie verde
28.05.2026
17:05
97
Adio, panică la benzinării! R. Moldova își face, în premieră, stocuri de URGENȚĂ: Benzină și motorină garantate pentru 61 de zile în caz de blocaj
28.05.2026
16:48
186
MEC crește la 120 numărul burselor pentru elevii și studenții romi în anul de studii 2026-2027
28.05.2026
16:44
212
Record de note de 10 din oficiu la bacalaureat: mii de elevi scutiți de examene la limbă străină, informatică și română pentru alolingvi
28.05.2026
16:40
167
Absorbante gratuite pentru peste 31.000 de eleve din 204 școli: Programul „Școala EduLIFE” se extinde cu sprijin de la bugetul de stat
28.05.2026
15:17
535
VIDEO // Izolat complet! Niciun deputat nu i-a sărit în ajutor lui Ceban când a fost luat pe sus de pază din Parlament, după ce a provocat haos. „Partenerii” Tkaciuk, Stoianoglo și Chicu nu au schițat niciun gest, iar sociliștii s-au AMUZAT copios
28.05.2026
12:34
761
VIDEO // Ion Ceban, de la uși securizate în Primărie, la circ în Parlament. Primarul Chișinăului, scos cu forța de bodyguarzi după ce a provocat un scandal de proporții
28.05.2026
08:45
460
Horoscopul zilei 28.05.2026
27.05.2026
22:21
726
Portalul privat de vize UK a expus mii de pașapoarte și selfie-uri ale solicitanților, apoi a trimis avocații în loc să răspundă întrebărilor
27.05.2026
20:55
816
Răcire semnificativă și cer mai senin în Republica Moldova, joi 28.05.2026
27.05.2026
20:05
797
Guvernul promite noi mecanisme de sprijin pentru agricultori după discuțiile cu Asociația „Forța Fermierilor”
768
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a discutat la Tallinn cu șeful Comitetului pentru apărare națională al Estoniei despre soluționarea transnistreană și securitatea regională
27.05.2026
17:11
782
MEC pune accent pe integritatea examenelor naționale 2026 într-o ședință cu președinții comisiilor raionale și municipale
27.05.2026
17:02
790
Guvernul întărește mecanismele de intervenție pe piața carburanților și deblochează capacitățile de racordare la rețelele electrice
27.05.2026
16:56
870
Maia Sandu i-a înmânat „Ordinul Republicii” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili
27.05.2026
16:19
1351
VIDEO // Ambasadorul neacreditat Oleg Ozerov vrea ca Rusia să fie pe picior de egalitate cu România, în timp ce Kremlinul împarte pașapoarte transnistrenilor pentru a-i recruta la război
27.05.2026
15:57
759
Cod galben de instabilitate atmosferică – 27.05.2026, orele 14-23
27.05.2026
15:52
687
35 de școli din țară primesc titlul „Școală sigură online” pentru protecția elevilor în mediul digital
27.05.2026
15:35
830
BERD oferă încă 150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor strategice care leagă Republica Moldova de UE
27.05.2026
15:06
690
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
27.05.2026
14:09
783
Guvernul modernizează sistemul de evidență a animalelor și albinelor și aliniază regulile la standardele UE
27.05.2026
13:55
795
Alertă meteo cod galben: vânt puternic pe 27.05.2026, între orele 14-23
27.05.2026
13:43
831
Maia Sandu discută cu parlamentari austrieci la Chișinău despre sprijinul pentru aderarea la UE și extinderea cooperării moldo-austriece
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.31
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














