Tânăr condamnat pentru incendierea unei mașini de poliție în Călărași: un an și jumătate de închisoare
3138
Procuratura Strășeni, prin Oficiul Călărași, a anunțat pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui tânăr de 19 ani. Acesta fost acuzat de violență împotriva oamenilor legii. Potrivit acuzațiilor formulate de procurorii din Călărași, în noiembrie 2025, polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Călărași i-au întocmit tânărului un proces-verbal contravențional. Acesta era pentru comiterea mai multor contravenții rutiere.
Polițiștii au dispus și ridicarea autoturismului acestuia. În semn de răzbunare și pentru a împiedica activitatea polițiștilor, tânărul a împrăștiat conținut inflamabil dintr-o butelie și a incendiat partea din față a mașinii de serviciu a poliției. Vehiculul era parcat lângă un autobuz școlar destinat transportului elevilor. Intervenția promptă a persoanelor de la fața locului a prevenit extinderea incendiului.
Instanța l-a condamnat la 3 ani de închisoare. O doime din pedeapsă a fost suspendată condiționat, astfel că 1 an și 6 luni vor fi executați în penitenciar. Inculpatul și-a recunoscut vina. Sentința poate fi contestată.
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională

















