Suma URIAȘĂ pe care Bill Gates o donează pentru combaterea Ebola
2169
gatesfoundation.org Fundaţia condusă de unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, Bill Gates donează 50 de milioane de dolari pentru lupta împotriva ebola, boală care face ravagii în vestul Africii, scrie gândul.info.
Donaţia este cea mai mare făcută vreodată de Fundaţia Bill şi Melinda Gates. Potrivit unui comunicat remis de companie, fondurile vor fi puse la dispoziţia agenţiilor ONU şi a organizaţiilor internaţionale implicate în tratarea bolii. Cinci milioane de dolari au ajuns deja la Organizarea Mondială a Sănătăţii, iar alte cinci milioane, la UNICEF.
Donaţia record vine la o săptămână după ce secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că lumea nu îşi mai permite să aloce mai puţine fonduri decât e necesar pentru sănătate.
Ebola face ravagii în Liberia, Sierra Leone şi Guinea, unde miide oameni au murit în ultimele luni. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că 53 la sută dintre bolnavii de ebola mor din cauza virusului.
16.05.2015
13:17
2961
ALERTĂ în Italia: 13 persoane în carantină din cauza Ebola
20.02.2015
16:12
2329
Autospeciale NOI pentru pompieri și salvatori
11.10.2014
11:15
2309
Un MILION de euro pentru reconstrucţia Sălii cu Orgă din Chişinău
10.08.2014
15:33
2705
ALERTĂ // Toţi pasagerii Aeroportului Internaţional Chişinău vor fi SCANAŢI
25.05.2014
18:02
2160
GEST // Teatrul „Țăndărică” și-a donat veniturile de la spectacolele de ieri, din Chișinău
06.02.2026
09:47
375
Investițiile imobiliare în România sunt o metodă legală de a evita anularea documentelor românești
06.02.2026
08:24
312
Canada relaxează obligaţia maşinilor 100% electrice până în 2035, dar lansează un nou plan masiv de sprijin pentru industria auto electrică
06.02.2026
08:14
328
Horoscopul zilei 06.02.2026
06.02.2026
07:56
545
Bombardamente ucrainene asupra orașului Belgorod: guvernatorul vorbește despre „daune grave” și ședință de urgență
06.02.2026
01:25
607
Trump vrea un nou tratat nuclear „îmbunătăţit şi modernizat” cu Rusia după expirarea New START
05.02.2026
22:23
696
Dosarele Epstein expun încercările lui Steve Bannon de a folosi banii miliardarului pentru a întări extrema dreaptă și curentul eurosceptic din Europa
05.02.2026
20:35
795
Ninsori și lapoviță în toată țara – vremea de vineri, 06.02.2026
06.02.2026
09:47
348
Investițiile imobiliare în România sunt o metodă legală de a evita anularea documentelor românești
06.02.2026
08:24
303
Canada relaxează obligaţia maşinilor 100% electrice până în 2035, dar lansează un nou plan masiv de sprijin pentru industria auto electrică
06.02.2026
08:14
323
Horoscopul zilei 06.02.2026
06.02.2026
07:56
527
Bombardamente ucrainene asupra orașului Belgorod: guvernatorul vorbește despre „daune grave” și ședință de urgență
06.02.2026
01:25
603
Trump vrea un nou tratat nuclear „îmbunătăţit şi modernizat” cu Rusia după expirarea New START
05.02.2026
22:23
690
Dosarele Epstein expun încercările lui Steve Bannon de a folosi banii miliardarului pentru a întări extrema dreaptă și curentul eurosceptic din Europa
05.02.2026
20:35
788
Ninsori și lapoviță în toată țara – vremea de vineri, 06.02.2026
05.02.2026
20:12
739
Lavrov susţine că Putin e gata să vorbească „serios” cu Macron şi dezvăluie existenţa unor contacte secrete ale Moscovei cu lideri europeni
05.02.2026
18:05
684
SUA și Rusia reiau dialogul militar la nivel înalt pentru a evita escaladarea conflictului din Ucraina
05.02.2026
16:40
742
Alexandru Munteanu promite noi investiții în modernizarea Spitalului Raional Hâncești și a sistemului de sănătate
05.02.2026
16:09
683
Elevi din Chișinău, implicați într-un program educațional despre Holocaust, după vizionarea filmului „La Rafle”
05.02.2026
15:50
771
Kremlinul ia în derâdere investigația Poloniei privind presupusele legături ale lui Jeffrey Epstein cu serviciile secrete ruse
05.02.2026
15:25
690
Ucraina și Rusia reiau schimburile de prizonieri: acord la Abu Dhabi pentru eliberarea a 314 militari, mediat de SUA și EAU
05.02.2026
14:18
747
Moldova testează în sandbox energetic un sistem digital avansat de monitorizare în timp real a rețelelor electrice de joasă tensiune
05.02.2026
13:04
787
Republica Moldova pregătește aderarea la mecanismul provizoriu de arbitraj comercial al OMC, în dialog cu partenerii internaționali
05.02.2026
12:42
680
Republica Moldova accelerează reformele energetice în cadrul Programului Național de Aderare la UE
05.02.2026
12:37
675
Moldova, pregătită de start la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano și Cortina, cu cinci sportivi în competiție
05.02.2026
11:50
790
Lupul paznic la oi // Mai mulți administratori de insolvabilitate, implicați într-o schemă de CORUPȚIE de proporții. Aceștia ar fi au vândut repetat apartamentele plătite deja de alți cetățeni
05.02.2026
11:39
673
Doi chișinăuieni condamnați la 9 și 10 ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor
05.02.2026
11:03
755
Dorin Junghietu anunță licitație pentru energie eoliană și stocare în baterii, mizând pe interconexiuni cu România pentru reziliența energetică a Moldovei
05.02.2026
10:11
836
Mii de consumatori fără curent electric în Republica Moldova din cauza vremii nefavorabile din 5 februarie 2026
689
Procuratura Generală își face bilanțul: provocările secțiilor de specialitate și noile priorități de acțiune
05.02.2026
09:35
993
Maia Sandu numește noi ambasadori în România, Ucraina, Franța și China: Mihail Mîțu merge la București
05.02.2026
09:31
796
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
05.02.2026
08:44
636
Horoscopul zilei 05.02.2026
Bani de la Guvern pentru cetăţenii români din alte state. Cine poate primi acest ajutor
Aproape 300 de cetățeni ai R. Moldova, repatriați din SUA
ORAR // MAEIE: Săptămâna viitoare vor fi repatriați încă 1 440 de cetățeni cu opt curse charter din Franța, Turcia, Cipru, Rusia, Norvegia, Marea Britanie și Italia
Flux de peste jumătate de MILION de persoane la frontieră, de la instituirea Codului galben de COVID-19 în R. Moldova: „Nu s-a reușit a stopa virusul”
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














