SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
313
Statele Unite retrag o parte din personal din bazele-cheie pe care le deţin în regiune, ca măsură de precauţie, având în vedere tensiunile regionale crescute, a declarat miercuri un oficial american, sub condiţia anonimatului.
Dezvăluirea survine după declaraţiile unui oficial iranian de rang înalt, care a precizat tot miercuri că Teheranul a avertizat ţările vecine ce găzduiesc trupe americane: va lovi bazele Statelor Unite dacă Washingtonul va lansa un atac. Şi înaintea atacurilor SUA asupra Iranului din iunie anul trecut, în timpul războiului de 12 zile, o parte din personalul militar fusese mutată din bazele americane din Orientul Mijlociu.
Totodată, un oficial american a indicat că unii membri ai personalului celei mai mari baze militare americane din Orientul Mijlociu au fost îndemnaţi să părăsească zona, în contextul în care administraţia Trump ia în calcul o posibilă acţiune militară împotriva Iranului. Oficialul a descris directiva adresată anumitor membri ai personalului de a părăsi baza aeriană Al-Udeid din Qatar drept o „măsură de precauţie”, având în vedere tensiunile actuale din regiune.
Baza a fost ţintă a Iranului în luna iunie, după ce SUA au atacat instalaţiile nucleare iraniene. Acum, în timp ce preşedintele american Donald Trump analizează scenarii de atacuri asupra Iranului, baza – care găzduieşte aproximativ 10.000 de soldaţi americani – ar putea deveni din nou o ţintă.
Pe de altă parte, Turcia se află în contact cu oficialii iranieni şi americani în legătură cu o posibilă revenire la masa negocierilor, a declarat miercuri o sursă diplomatică regională, care a avertizat însă că s-ar putea să fie „prea târziu”.
„În prezent, se discută despre negocieri. Ritmul discuţiilor este lent. La această viteză, s-ar putea să fie prea târziu”, a spus sursa.
14.01.2026
17:02
65
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
89
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
15:57
373
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
14.01.2026
15:50
359
UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina
14.01.2026
14:53
392
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
14:24
276
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
13:52
565
Iulia Timoşenko denunţă descinderea în forţă la sediul Batkivşcina, în timp ce NABU publică imagini cu teancuri de dolari găsiţi în birou
14.01.2026
13:33
375
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
13:06
393
Trei medici din Comrat, judecați pentru neglijență medicală după moartea a doi pacienți în spitalul raional
14.01.2026
12:48
360
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor

16:32
312
SUA își retrag parțial trupele din bazele-cheie din Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul, în timp ce Turcia încearcă să-i aducă pe americani și iranieni la negocieri
14.01.2026
15:57
371
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
14.01.2026
15:50
357
UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina
14.01.2026
14:53
391
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
14:24
275
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
14.01.2026
13:52
565
Iulia Timoşenko denunţă descinderea în forţă la sediul Batkivşcina, în timp ce NABU publică imagini cu teancuri de dolari găsiţi în birou
14.01.2026
13:33
375
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
13:06
393
Trei medici din Comrat, judecați pentru neglijență medicală după moartea a doi pacienți în spitalul raional
14.01.2026
12:48
360
Misiune de audit la Palatul Sporturilor al USM: prejudicii de 3,5 milioane de lei și grave nereguli în gestionarea veniturilor și serviciilor
14.01.2026
12:27
363
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:15
894
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
14.01.2026
12:11
365
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
499
Refuzul de a depune declarații îl trimite la închisoare: martor ocular de 32 de ani, condamnat la 9 luni după gratii
420
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
14.01.2026
12:05
397
Witkoff și Kushner pregătesc o nouă vizită la Moscova pentru negocieri de pace cu Putin privind războiul din Ucraina
14.01.2026
11:23
444
Maia Sandu a inspectat șantierul noii unități militare de la Băcioi, prima tabără de acest tip construită după independență
14.01.2026
10:56
393
Procurorii anticorupţie din Ucraina o vizează pe Iulia Timoşenko într-un dosar de mită pentru influenţarea voturilor din parlament și percheziționează sediul Batkivşcina
14.01.2026
10:56
339
35 de proiecte pentru tineri, finanțate cu 14 milioane de lei prin Programul de Granturi al Ministerului Educației
14.01.2026
09:54
582
FOTO // Proimobil aduce la Chișinău OPORTUNITĂȚI mobiliare din București, cu randamente de până la 15%
14.01.2026
09:47
458
VIDEO // Un pensionar din Bălți a vrut să se îmbogățească rapid, dar a fost deposedat de 112 000 de lei și 5 100 de euro. Cum l-au convins escrocii să „investească într-o „platformă internațională de tranzacționare”
14.01.2026
09:43
453
Scandal în Franța și Europa: agenția Dogan Voyages, specializată în pelerinaje la Mecca, își închide brusc filialele, pelerinii rămân fără bani și fără „călătoria vieții”
14.01.2026
08:30
442
Anul 2025, al treilea cel mai fierbinte din istorie: planeta depășește pentru trei ani la rând pragul de 1,5 °C față de era preindustrială
14.01.2026
08:29
442
Horoscopul zilei 14.01.2026
Guvernul de la Chișinău, mesaj TRANȘANT pentru regimul separatist de la Tiraspol. „Să accepte oferta de REINTEGRARE”. Replica lui Ignatiev, cercetat PENAL în Ucraina pentru trădare de PATRIE
UE își caută trimis special pentru negocieri cu Putin: Parisul și Roma presează Bruxelles-ul să nu fie ocolit de un posibil acord SUA–Rusia în dosarul Ucraina
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
Peste 130 de elevi din toată țara, reuniți la evenimentul de totalizare a Programului de Consolidare a Consiliilor Elevilor
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
17.02
1 RON
3.90
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi