SUA ar fi avertizat Rusia despre un posibil atentat chiar la Crocus City Hall. Moscova neagă: ,,ISIS a fost creat de Washington"
855
SUA nu doar că au informat Rusia despre unui posibil atac terorist cu două săptămâni înainte, ci chiar au precizat că acesta poate avea loc la Crocus City Hall din Moscova, susţine Washington Post, citând oficiali americani. Şi şeful spionajului rus a recunoscut că Washingtonul a transmis informaţii despre riscul de atentate, dar a spus că acestea au fost generale, nu specifice. Iar secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev susţine că "Statul Islamic, Al Qaida şi alte organizaţii teroriste au fost create de Washington".
Cu mai bine de două săptămâni înainte ca teroriștii să lanseze un atac sângeros în suburbiile Moscovei, soldat cu peste 144 de morţi, guvernul american le-a spus oficialilor ruși că Crocus Ciy Hall, o sală populară de concerte, este o potențială țintă, relatează Washington Post, citând oficiali americani.
Gradul ridicat de detalii transmis în avertisment subliniază încrederea Washingtonului că Statul Islamic pregătea un atac care amenința un număr mare de civili și contrazice direct afirmațiile Moscovei conform cărora avertismentele SUA au fost prea generale pentru a preveni atacul, susţine Washington Post.
În plus, numirea directă a sălii de concert Crocus City Hall ca o țintă potențială, un fapt care nu a fost raportat anterior de presa occidentală, ridică noi întrebări de ce autoritățile ruse nu au reușit să ia măsuri mai puternice pentru a proteja clădirea. O ramură a Statului Islamic și-a asumat responsabilitatea pentru cel mai mortal atac din ultimii 20 de an în Rusia. Oficialii americani au declarat public că gruparea ISIS-K este singura responsabilă de atac, dar președintele rus Vladimir Putin a încercat să dea vina pe Ucraina.
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patruşev, a insistat miercuri să acuze Ucraina şi SUA că s-ar fi aflat în spatele atacului din 22 martie, deşi presa americană a dezvăluit că Washingtonul a avertizat Moscova că sala de concerte Crocus City Hall din afara capitalei ruse este o potenţială ţintă pentru terorişti. Şi şeful Serviciului de Informaţii Externe rus (SVR), Serghei Narîşkin, a confirmat luni că Rusia a primit din partea SUA informaţii despre un posibil atac terorist, însă a spus că acestea erau foarte generale.
,,Am acordat atenţie faptului că, la 7 martie, ambasadele SUA şi Marii Britanii au emis avertismente către cetăţenii lor cu privire la pericolul unui atentat la Moscova în următoarele 48 de ore", a declarat Patruşev în cadrul celei de-a 19-a reuniuni a secretarilor consiliilor de securitate din cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, ce are loc miercuri la Astana (în Kazahstan).
,,Chiar în ziua aceea, aşa cum susţin martori, autorii atacului au vizitat Crocus City Hall pentru a evalua situaţia de pe teren", a afirmat oficialul rus. Patruşev, care s-a exprimat încă de la început cu privire la existenţa unei "amprente ucrainene" în atacul soldat cu 144 de morţi, nu a făcut nicio aluzie la dezvăluirile publicaţiei The Washington Post.
Patruşev, un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a denunţat încercările occidentale de a impune naraţiunea că actul terorist nu a fost comis de Kiev, ci de simpatizanţi ai Statului Islamic. "Oricum, este mult mai important să se stabilească cât mai curând posibil cine a comandat şi finanţat această crimă oribilă. Urmele sale duc la serviciile secrete ucrainene. Dar este bine cunoscut faptul că regimul de la Kiev nu este independent şi este controlat în totalitate de SUA", a spus el.
Totodată, Patruşev a declarat că trebuie luat în considerare faptul că ,,Statul Islamic, Al Qaida şi alte organizaţii teroriste au fost create de Washington". ,,Criminalii care au comis masacrul şi complicii lor au fost arestaţi în drum spre graniţă, unde partea ucraineană pregătea o fereastră pentru ca ei să treacă", a afirmat oficialul rus, reiterând, de fapt, ipoteza preşedintelui Vladimir Putin. Patruşev a acuzat, de asemenea, ambasada Ucrainei din Tadjikistan că recrutează mercenari interesaţi să se alăture Legiunii Internaţionale, creată pentru a lupta împotriva Rusiei.
În total, 15 persoane au fost arestate până în prezent în legătură cu atacul, patru dintre ele pentru implicare directă în tirurile şi exploziile care au avut loc în sala de concerte. Chiar dacă Statul Islamic a revendicat atacul de lângă Moscova, Vladimir Putin şi înalţi oficiali ruşi leagă acest act terorist de Ucraina , deşi nu au prezentat dovezi care să le susţină afirmaţiile.
Presa independentă a criticat Kremlinul pentru că îşi concentrează toate eforturile pe reprimarea disidenţei interne şi a opozanţilor războiului în Ucraina, uitând de adevăraţii criminali şi de ameninţările reale la adresa securităţii statului, relatează agenţia EFE.
Şi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus Maria Zaharova a dezminţit miercuri relatarea Washington Post. ,,Aş dori să le cer să prezinte fapte concrete asupra acestei chestiuni", a răspuns Zaharova la o întrebare despre articolul din Washington Post, care citează surse americane anonime. Ea a cerut Washingtonului să dezvăluie ,,când şi cui a transmis informaţia" despre planurile teroriştilor de a ataca sala de concerte Crocus City Hall.
Pe 7 martie, Statele Unite şi Marea Britanie şi-au avertizat cetăţenii asupra pericolului unui atentat la Moscova în următoarele 48 de ore. Atacul comis apoi pe 22 martie în sala de concerte Crocus City Hall din Moscova, soldat cu cel puţin 144 de morţi şi peste 500 de răniţi, a fost revendicat de gruparea Statul Islamic (ISIS). Ţările occidentale indică spre Statul Islamic-Khorasan (EI-K), o ramură a grupării Statul Islamic şi care este activă mai ales în Afganistan.
Rusia a admis că atentatul a fost într-adevăr comis de islamişti, dar încă nu a elucidat cu dovezi motivaţia şi dacă în spatele atentatului există şi alţi actori. Moscova susţine totuşi că ar exista o implicare ucraineană şi că ar deţine dovezi privind finanţarea teroriştilor de către Kiev, acuzaţie dezminţită de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
06.04.2026
19:57
57
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
255
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
242
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
269
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
436
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
390
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
351
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
415
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
470
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
532
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
555
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
558
Horoscopul zilei 06.04.2026
06.04.2026
17:43
244
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
233
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
254
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
421
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
381
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
340
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
406
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
464
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
526
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
549
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
552
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1025
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
959
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1076
Horoscopul zilei 05.04.2026
1210
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1070
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1503
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1177
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1137
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1137
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1259
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1468
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1359
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1232
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1325
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














