SUA anunță o nouă listă de sancțiuni pentru oligarhii ruși: Sunt vizați colaboratori ai lui Yevgeniy Prigozhin, coordonatorul rețelei de troli și finanțatorul companiei de mercenari Wagner
1327
Wikipedia SUA au impus miercuri sancțiuni asupra membrilor unei rețele conectate la agentul rus Yevgeniy Prigozhin, vizând entități și persoane care lucrează în numele său pentru a accentua influența Rusiei în Republica Centrafricană (CAR). Sancțiunile vizează, de asemenea, actorii implicați în sprijinirea activităților Serviciului Federal de Securitate (FSB), pentru susținerea încercărilor persoanelor incluse pe lista neagră a guvernului american de a se sustrage sancțiunilor.
Prigozhin este liderul și finanțatorul Agenției de Cercetare pentru Internet, ferma rusă de troli. Agenția de Cercetare pentru Internet desfășoară operațiuni menite să accentueze tensiunile și diviziunile politice în lume, inclusiv în Statele Unite, anunța Departamentul de Stat.
Prigozhin este, de asemenea, considerat a fi managerul și finanțatorul companiei militare private rusești Wagner, o forță delegată a Ministerului Apărării din Rusia, care conduce sau a efectuat operațiuni în țări străine precum Ucraina, Siria, Sudan, Libia și Mozambic.
Concret, sancțiunile SUA vizează opt persoane și șapte entități implicate direct în promovarea influenței Rusiei. Pe lângă direcționarea operațiunilor Prigozhin în RCA, persoanele desemnate includ actori care sprijină activitățile FSB și care sunt angajate în activități de evaziune a sancțiunilor.
Prima tranșă de sancțiuni vizează trei persoane și două companii miniere care lucrează în numele lui Yevgeniy Prigozhin, aliatul luiPutin, care a fost acuzat de procurorul american Robert Mueller pentru încercări de a influența alegerile prezidențiale din 2016 și despre care se crede că deține Grupul Wagner, o companie militară privată rusă activă în Libia, Siria și Ucraina.
„Yevgeniy Prigozhin are o rețea internațională de susținători pentru a-și răspândi influența politică și economică malignă pe glob", a declarat secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin într-o declarație. „Statele Unite vor viza în continuare capacitatea lui Prigozhin de a desfășura operațiuni la nivel global”.
Persoanele vizate pentru legăturile lor cu Prigozhin sunt acuzat că au acționat pentru a „avansa influența Rusiei în Republica Centrafricană (CAR)", a declarat departamentul într-un comunicat, citat de b1tv.ro.
Două companii miniere - M Finans, cu sediul în Rusia, și Lobaye Invest, cu sediul în CAR - au fost sancționate, precum și angajații Dmitry Sergeevich Sytii, Yevgeniy Khodotov și Alexander Yuryevich Kuzin.
Alte cinci persoane și cinci companii au fost sancționate pentru că au ajutat FSB și ar fi ajutat Rusia să se sustragă de la sancțiuni.
Sancțiunile sunt introduse împotriva cetățenilor ruși Boris Gaikovich, Elena Ivanova, Evgeni Khodotov, Nadezhda Kuchumova, Alexander Kuzin și Vladislav Zanin, precum și împotriva companiilor rusești M Finans și Okeanos.
Includerea în lista de sancțiuni înseamnă înghețarea activelor acestora din Statele Unite și interdicția pentru cetățenii sau firmele americane de a desfășura afaceri cu persoanele din listă.
29.04.2026
13:43
37
Chișinău găzduiește o conferință internațională dedicată sprijinirii și revitalizării limbii găgăuze în școli și grădinițe
29.04.2026
12:04
313
10 ani de închisoare pentru moldoveanul care promitea salarii mari în Cehia, dar își obliga victimele la muncă forțată
29.04.2026
11:22
347
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
29.04.2026
10:50
325
Fost polițist judecat pentru huliganism agravat după ce a tras cu pistolul în sediul Inspectoratului de Poliție Centru
29.04.2026
10:38
328
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
29.04.2026
10:03
375
Agricultură modernă la Stolniceni: livezi performante, stație meteo și centrală fotovoltaică pentru o gospodărie model în nordul țării
29.04.2026
09:56
372
AgroFin revine: a doua ediție a târgului finanțatorilor pentru agricultură și mediul rural, organizată în trei regiuni ale țării
29.04.2026
09:25
379
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
29.04.2026
08:21
381
Horoscopul zilei 29.04.2026
28.04.2026
23:07
500
Amazon introduce chat audio cu inteligență artificială pe paginile de produse pentru răspunsuri rapide la întrebările clienților
28.04.2026
21:28
1192
ULTIMA ORĂ // „Neutralitatea” sub cizma rusească. Ambasadorul NEACREDITAT Ozerov și marionetele politice de la Chișinău, contra modernizării Armatei Naționale: ,,Dacă Rusia este atât de «preocupată» de neutralitatea Moldovei, de ce o încalcă?"
28.04.2026
21:01
629
Vreme mai răcoroasă și ploi locale în Republica Moldova, miercuri 29.04.2026
29.04.2026
12:04
277
10 ani de închisoare pentru moldoveanul care promitea salarii mari în Cehia, dar își obliga victimele la muncă forțată
29.04.2026
11:22
327
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
29.04.2026
10:50
305
Fost polițist judecat pentru huliganism agravat după ce a tras cu pistolul în sediul Inspectoratului de Poliție Centru
29.04.2026
10:38
318
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
29.04.2026
10:03
359
Agricultură modernă la Stolniceni: livezi performante, stație meteo și centrală fotovoltaică pentru o gospodărie model în nordul țării
29.04.2026
09:56
361
AgroFin revine: a doua ediție a târgului finanțatorilor pentru agricultură și mediul rural, organizată în trei regiuni ale țării
29.04.2026
09:25
371
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
29.04.2026
08:21
374
Horoscopul zilei 29.04.2026
28.04.2026
23:07
495
Amazon introduce chat audio cu inteligență artificială pe paginile de produse pentru răspunsuri rapide la întrebările clienților
28.04.2026
21:28
1178
ULTIMA ORĂ // „Neutralitatea” sub cizma rusească. Ambasadorul NEACREDITAT Ozerov și marionetele politice de la Chișinău, contra modernizării Armatei Naționale: ,,Dacă Rusia este atât de «preocupată» de neutralitatea Moldovei, de ce o încalcă?"
28.04.2026
21:01
628
Vreme mai răcoroasă și ploi locale în Republica Moldova, miercuri 29.04.2026
28.04.2026
20:05
558
Australia introduce taxa de 2,25% pe veniturile Google, Meta și TikTok dacă nu plătesc pentru știri
28.04.2026
18:30
513
Apple lansează abonamente lunare mai ieftine în App Store, cu angajament pe 12 luni
28.04.2026
18:12
1159
Frații Bîzdîga transformă satul Trinca într-un pol agricol modern orientat spre exporturi de mere în Dubai, India și România
28.04.2026
17:55
562
Startupul Neurable își licențiază tehnologia de „citire a minții” pentru dispozitive wearable destinate consumatorilor
28.04.2026
17:48
607
Cod galben de înghețuri, 29–30.04.2026: nopți reci, dimineți sub zero
28.04.2026
17:33
453
YouTube testează „Ask YouTube”, funcția AI care oferă răspunsuri ghidate cu text și video
28.04.2026
17:17
667
Bloc locativ din Calea Ieșilor intră în reabilitare energetică prin FEERM, cu 70% din investiție acoperită de stat
28.04.2026
16:25
632
Pașaportul european al calificărilor pentru refugiați, promovat la Chișinău ca instrument-cheie pentru acces la studii și locuri de muncă
28.04.2026
15:31
635
Fermierii din Edineț obțin noi facilități: compensarea accizei la motorină și credite avantajoase după discuțiile cu ministra Ludmila Catlabuga
28.04.2026
15:16
942
VIDEO // Schimb istoric de prizonieri moldoveni sub egida SUA. Doi ofițeri SIS eliberați din captivitatea rusă cu sprijinul lui Donald Trump
28.04.2026
15:11
600
Cod galben de înghețuri, 29.04.2026–30.04.2026
28.04.2026
15:01
616
Șofer beat din Ocnița, condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare după ce și-a rănit grav pasagerul și a fugit de la locul accidentului
28.04.2026
13:06
647
Guvernul extinde rețeaua de creșe: 99 de proiecte aprobate pentru sprijinirea familiilor și părinților angajați
28.04.2026
12:36
649
Parlamentul evaluează progresele Moldovei la Capitolul 30 „Relații externe” în cursa de aderare la UE
10 ani de închisoare pentru moldoveanul care promitea salarii mari în Cehia, dar își obliga victimele la muncă forțată
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
Fost polițist judecat pentru huliganism agravat după ce a tras cu pistolul în sediul Inspectoratului de Poliție Centru
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.26
1 USD
17.33
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














