Sturza anunță primele DETALII despre viitorul guvern
2361
Premierul desemnat, Ion Sturza, susține că va opta pentru un guvern cu membri neafiliați politic, și nu pentru un guvern tehnocrat.
„Nu vorbim de guvern tehnocrat, ci despre unul neafiliat politic. Am două liste. Urmează să mă întâlnesc cu oamenii și să discutăm. Cea de-a doua listă este cu membri de partid care se încadrează în criteriile de integritate pe care insist și care pe perioada mandatului își vor suspenda activitatea în partid. Am discutat despre acest lucru cu reprezentanții PLDM, PL și PPEM, cu care am avut consultări zilele trecute. Vreau să vă spun că cei care au fost în guvern au fost de acord cu aceste condiții”, a declarat Ion Sturza într-o conferință de presă susținută în această dimineață.
Premierul desemnat a mai precizat că sunt patru ministere pe care el insistă să aibă dreptul de a decide de cine vor fi conduse. Este vorba despre Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne.
„Mi s-a reproșat că și alții tot așa voiau. Dar e firesc ca un premier să știe că finanțele sunt gestionate corect, că este gestionat corect sectorul energetic, iar Acordul de asociere este implementat în termen, că reformele pe domeniul justiției au loc și să avem siguranța că suntem în siguranță”, a explicat Sturza.
Omul de afaceri desemnat de președinte pentru a crea viitorul guvern a declarat jurnaliștilor că intenționează să folosească tot termenul constituțional pentru a-și pregăti echipa și programul.
Cel mai probabil, votarea Guvernului Sturza va avea loc pe 4 ianuarie, iar candidatul la funcția de premier este sigur că viitorul executiv va fi învestit.
Sturza a explicat și pe ce își bazează aceste calcule.
„Am confirmări din mai multe surse că ultima lună certă că se vor plăti salariile și pensiile este ianuarie. Chiar și în aceste condiții, vor fi suficienți bani doar pentru salarii și pensii, nu și pentru dezvoltare. Sunt realități pe care trebuie să le ia în calcul orice premier, mai de șoc sau nu. Discuțiile cu partidele anume pe asta și se bazează, să conștientizăm în ce situație ne aflăm. Nu aș vrea să ajungem în situația din anii 90. Finanțările externe nu vor veni mai devreme decât la mijlocul anului 2016. Precondiții înaintate sunt curățenia în sistemul financiar-bancar. Cineva însă a blocat procesul de diagnostic la bănci, o precondiție necesară. De aceea, abia la sfârșitul anului viitor, eventual, am putea avea un acord cu FMI, posibil și creditul României. Dacă va fi așa, voi fi dur și voi spune cine stinge lumina în R. Moldova”, a dezvăluit Sturza.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















