Studiul de fezabilitate pentru tronsonul Moțca – Ungheni al Autostrăzii A8, parte din Autostrada Unirii, depus: Lucrările sunt estimate la un miliard de euro
2407
Compania care realizează studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru tronsonul Moțca - Lețcani - Ungheni, parte din proiectul Autostrăzii Unirii, a depus documentația completă la Compania Națională de Investiții Rutiere, a anunțat joi președintele Asociației „Hai că se poate”, Irinel Bucur, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași.
De asemenea, la compania de resort, au fost depuse cele 300 de pagini de completări solicitate. Pe de altă parte, în vederea eliberării acordului de mediu, se așteaptă depunerea documentației finale, astfel încât proiectul să poată intra în consultare publică, a precizat Irinel Bucur.
„Noi salutăm acest pas, că s-a mai depășit o bornă, și anume aceea de a depune studiul de fezabilitate. El se află momentan în analiză la CNAIR și sperăm noi ca în proxima ședință de informare cu societatea civilă pe care CNAIR-ul o va realiza, să fim informați cu referire la stadiul analizei lor și referitor la documentația care a fost depusă”, spune Irinel Bucur.
În lungime totală de 93,27 kilometri, lucrările pe segmentul Ungheni – Lețcani – Moțca sunt estimate la circa un miliard de euro.
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
















