STUDIU //Cea mai POTRIVITĂ oră pentru a bea cafeaua
1517
Sursa: gustarte.ro Pregăteşti cafeaua imediat după ce te-ai dat jos din pat?
Se pare că ideal este să bei cafeaua între 9:30 şi 11:30 sau între 13:30 şi 17:00, potrivit unui studiu realizat de neurologul Steven Miller de la Uniformed Services University of the Health Sciences, în Bethesda, notează tastingtable.com.
Corpul nostru se trezeşte în mod natural între 8 şi 9 dimineaţa, iar ceasul biologic este receptiv la efectul cafeinei la câteva ore de la trezire. Să bei cafeaua imediat după ce te-ai dat jos din pat nu este doar ineficient, dar poate crea şi dependenţă.
Totul porneşte de la cortizol. Dimineaţa, corpul nostru produce nivelul maxim, hormonul atingând apogeul între orele 8.00 şi 9.00. Ideal este să nu-i dai organismului cafeină atunci când cortizolul lucrează pentru a te revigora.
Prin urmare, beneficiază cel mai mult de pe urma cafeinei după ce nivelul acestui hormon începe să scadă.
Nivelul cortizolului mai creşte la prânz şi între 17.30 şi 18.30, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să bei cafea în aceste intervale.
Studiul lui Miller nu este tocmai nou, însă în fiecare an experţii îl scot la suprafaţă, pentru a atrage atenţia asupra acestor aspecte.
Sursa: gustarte.ro
25.01.2019
17:19
15.01.2019
08:30
21.12.2018
07:30
22.11.2018
14:02
16.10.2018
08:02
21.09.2018
20:30
23.07.2018
08:02
09.07.2018
14:00
05.07.2018
15:02
30.05.2018
07:30
21.05.2018
08:30
16.05.2018
08:04
09.08.2026
13:47
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:39
09.08.2026
13:22
09.08.2026
13:03
09.08.2026
12:15
09.08.2026
12:11
09.08.2026
11:35
09.08.2026
11:02
09.08.2026
10:33
09.08.2026
07:47
09.08.2026
05:50
09.08.2026
04:34
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
08.08.2026
22:51
08.08.2026
22:21
08.08.2026
21:15
08.08.2026
20:23
Cum poți petrece mai puțin timp la frontieră și mai mult cu cei dragi vara aceasta
Seceta extremă de pe Dunăre scoate la iveală epavele flotei naziste și muniții din Al Doilea Război Mondial
Polițiștii de frontieră, aproape de oameni la BelEU Fest pe malul lacului Beleu
Seceta lovește Germania: amenzi uriașe pentru spălatul mașinii acasă, băile în cadă interzise, Rinul aproape blocat și economia sub presiune
















