STOP FALS // Eurodeputatul Michał Boni solicită scuze oficiale de la Publika TV
4251
Europarlamentarul polonez Michał Boni cere ca postul de televiziune Publika TV să dezmintă şi să prezinte scuze oficiale pentru difuzarea informaţiei eronate despre discursul său în Parlamentul European la 16 mai curent, când a fost discutată situaţia din Republica Moldova.
În seara de 16 mai 2017, în Parlamentul European a fost discutat subiectul acordării de către UE a unei finanţări de 100 de milioane de euro pentru ţara noastră. În Plenul Legislativului european, mai mulţi deputaţi şi-au expus opiniile pro şi contra susţinerii financiare a Republicii Moldova. Unii invocau faptul că banii ar trebui alocaţi doar după implementarea reformelor în justiţie, în mass-media, dar şi în sectorul bancar, alţii însă au spus că banii ar trebui să ajungă acum în Moldova, pentru modernizarea ţării. Printre vorbitori a fost şi europarlamentarul polonez Michał Boni care a precizat că Moldova nu poate parcurge drumul european dacă nu asigură independenţa în mass-media și dacă nu se dorește o luptă reală împotriva corupţiei.Iată discursul integral al acestuia:„Da, mulţi ani de zile Moldova s-a arătat foarte deschisă la reforme şi a părut să fie un lider în vecinătatea estică a Europei. Orice tânără democraţie are dificultăţi şi face şi greşeli, dar important este ca politica din Moldova să susţină democraţia. Însă, vedem aici foarte multe pericole, din păcate, precum libertatea de exprimare şi independenţa mass-media. Acestea sunt foarte importante pentru a putea pune în aplicare reformele. Lupta împotriva corupţiei, împotriva oligarhilor de asemenea sunt obiective foarte importante. Păstrarea legii electorale în actuala formă sau modificarea ei este un proces care trebuie monitorizat cu mare atenţie. Moldova trebuie să revină la valorile europene. Mi se pare că e problematică schimbarea legii electorale, pentru că valorile europene ar trebui să se regăsească în Codul Electoral. Sper că va fi auzită vocea Comisiei de la Veneţia şi că va exista un nou consens politic înainte de a schimba legea electorală”.
Posturile de televiziune Publika TV, Prime şi Canal 3 au difuzat doar prima frază din alocuţiunea deputatului Michał Boni, şi anume: „Da, mulţi ani de zile Moldova s-a arătat foarte deschisă la reforme şi a părut să fie un lider în vecinătatea estică a Europei” în contextul unui material în care erau inserate doar declaraţiile în favoarea acordării imediate a ajutorului pentru Republica Moldova, fiind excluse notele critice din discursul acestuia.
Deputatul european cere să fie retrase reportajele cu discursul său fragmentat
După difuzarea acestor reportaje, Michał Boni a expediat un mesaj în adresa postului Publika TV, prin care a cerut ca reportajul să fie corectat şi adaptat, deoarece declaraţia sa ar fi fost trunchiată. Publika TV a scos reportajul, însă materialul era difuzat în continuare de posturile Prime TV şi Canal 3. După două zile, reportajul a fost retras şi de pe paginile web ale acestor posturi.
Deputatul european a declarat pentru Asociaţia Presei Independente (API) că cere nu numai retragerea reportajului, dar solicită postului Publika TV să-și ceară scuze oficiale pentru eroarea admisă. „Eu cer atât ștergerea informațiilor false care au apărut în mass-media din Moldova, dar solicit şi scuze oficiale de la Publika TV. S-au transmis informații necorespunzătoare în mod intenționat sau accidental și au fost publicate în toate sursele de Publika TV”.
Michał Boni: ”Într-o societate liberă, nimeni nu va tolera un astfel de comportament”
Oficialul european asociază acest tip de manipulare cu cel din perioada comunistă. ”Îmi amintesc propaganda comunistă din țara mea, dar după cum știm cu toții, acel regim s-a prăbușit. În prezent trăim în lumea democratică și oamenii doresc adevărul. Într-o societate liberă, nimeni nu va tolera un astfel de comportament. Cel mai absurd este faptul că, fiind vicepreședinte al Delegației Comisiei parlamentare de asociere UE-Moldova, în cadrul tuturor întâlnirilor din Moldova și de aici, la Parlamentul European, am încercat întotdeauna să sprijin această țară. Acest lucru mă deranjează foarte mult, deoarece nu facilitează cooperarea reciprocă, dar creează repere clare pentru viitor. Sper că această situație va fi rezolvată în mod corespunzător și să apară scuze oficiale”, mai menţionează deputatul.
Michał Boni conchide că jurnalistul trebuie să transmită doar informație veridică și documentată. ”Profesia de jurnalist este una dintre cele mai periculoase profesii din lume. Jurnaliștii sunt protejați de dreptul internațional. Ei au această prioritate, deoarece își asumă responsabilitatea pentru răspândirea informațiilor, care ar putea fi cruciale pentru a lua decizii importante, uneori chiar ireversibile. Respectul pentru adevăr și pentru dreptul publicului la adevăr este prima datorie a jurnalistului. Sunt profund dezamăgit de un astfel de comportament necorespunzător. Nu vreau să știu ce factori au influențat pentru a forța jurnalistul să-și trădeze codul său de conduită profesională, dar după cum am menționat mai devreme, solicit scuze oficiale pentru utilizarea necorespunzătoare a citatului meu”.
Michał Boni, membru al Grupului Partidului Popular European, și-a reiterat dorința ca Republica Moldova să urmeze calea spre comunitatea europeană. ”Autoritățile moldovene au declarat că doresc să urmeze calea cooperării cu Europa. Mi s-a spus că Partidul Democrat din Moldova (PDM) deține majoritatea în Parlament și conduce și Guvernul, iar Moldova nu are nici o intenție de a-și schimba politicile sale pro-europene și pro-occidentale. Moldova caută oportunități de a-și consolida relațiile sale cu Occidentul. Dar autoritățile din Moldova trebuie să înțeleagă că dialogul nu este posibil în cazul în care obligațiile asumate de părți nu sunt urmate, iar valorile noastre transatlantice și europene comune, cum ar fi: statul de drept, independența justiției, libertatea de exprimare și libertatea / independența media nu sunt respectate. Sper că am fost auziți de toți factorii de decizie”, concluzionează deputatul european.
Oleg Cristal o acuză pe jurnalista API că ar realiza articole la comandă
API a încercat să obţină opinia posturilor TV care au diseminat reportajele cu declarația fragmentată a deputatului european. De la recepția trustului GMG ni s-a spus că nu poate să ne facă legătura cu editorul sau directorul de știri. Deoarece reportajul a fost difuzat și de Canal 3, l-am contactat pe Oleg Cristal, noul proprietar al posturilor TV Canal 2 și Canal 3. Acesta nici nu a ascultat întrebarea, dar a acuzat-o pe jurnalista API că ar face articole la comanda cuiva și a închis telefonul.
CCA cere plângerea oficialului european
Dragoș Vicol, noul președinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) a declarat pentru API că nu cunoaşte despre acest incident mediatic în care au fost distorsionate declaraţiile eurodeputatului și că ar fi bine ca Michał Boni să expedieze o plângere și în adresa CCA.
Lilia Zaharia
Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi din Moldova (ATVJI).
20.05.2026
10:04
1020
Documente SECRETE de la Moscova: R. Moldova, alături de Ucraina și Armenia, țintă activă în războiul informațional coordonat de Kremlin. Cum plănuiau oamenii lui Putin să folosească o televiziune din România pentru a o discredita pe Maia Sandu
19.05.2026
18:28
1068
Maia Sandu, la Strasbourg: sprijin reînnoit pentru aderarea Moldovei la UE și Ordinul European de Merit pentru parcursul european
19.05.2026
18:27
986
Maia Sandu, la Strasbourg: Reformele în justiție și lupta anticorupție, în prim‑planul discuțiilor cu președintele GRECO
19.05.2026
14:49
1120
VIDEO // Maia Sandu, mesaj tranșant la Strasbourg „Răsplătiți acest merit. Permiteți R. Moldova să înainteze ferm pe drumul ei european”
1248
Maia Sandu, în turneu european la Strasbourg, Haga și Praga pentru a promova aderarea Republicii Moldova la UE
17.05.2026
08:19
2604
Avertisment de securitate // Planul secret al Kremlinului pentru R. Moldova? „Mai întâi pașapoartele, apoi armata”. Pericolul uriaș care paște Moldova în Transnistria
16.05.2026
19:00
1636
Maia Sandu, la Tallinn: Estonia deschide ambasadă la Chișinău și își întărește sprijinul pentru aderarea Moldovei la UE
16.05.2026
10:22
2524
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
15.05.2026
18:52
1637
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:31
1414
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
21.05.2026
11:48
151
Șofer din Ocnița, condamnat la 3 ani de închisoare după ce a ignorat repetat interdicția de a conduce în stare de ebrietate
21.05.2026
11:45
141
VIDEO // Igor Dodon, cu frica pușcăriei? Fostul președinte acuză o „grabă intenționată” în dosarul „Kuliok”, deși acesta se află pe rolul intanțelor de câțiva ani. Socialistul vede „conspirații prezidențiale” în cele 22 de ședințe programate
21.05.2026
10:39
233
MAIA pornește consultările cu fermierii pentru Programul Național de Reziliență în Agricultură 2027–2030
21.05.2026
10:35
256
Cooperarea agricolă moldo-italiană, consolidată la Roma pentru alinierea la cerințele UE
21.05.2026
10:18
202
Indonezia introduce noi cerințe fitosanitare pentru grâul din Republica Moldova, valabile din 1 iunie 2026
21.05.2026
09:26
325
Tânără de 27 de ani, 9 ani de închisoare pentru escrocherii prin schema „ruda implicată în accident”, cu un prejudiciu de peste 700 000 de lei
21.05.2026
07:58
362
Horoscopul zilei 21.05.2026
889
Jensen Huang pariază pe CPU-ul Vera: Nvidia vizează o nouă piață de 200 de miliarde de dolari pentru agentic AI
1091
Dosarul pentru listarea SpaceX dezvăluie pariurile uriașe pe AI și Starship, cu Elon Musk păstrând controlul aproape total asupra companiei
991
Pierderi uriașe la xAI: 6,4 miliarde de dolari arși într-un an, în timp ce dosarul de listare SpaceX anunță investiții și mai mari în Grok și infrastructura AI
618
Nvidia sparge din nou recordurile: venituri trimestriale uriașe și participații de 43 miliarde de dolari în startup-uri
1337
Microsoft semnează un nou mega-acord pentru eliminarea carbonului și își relansează planurile verzi în plină expansiune AI
1372
SpaceX își deschide cifrele: dosarul pentru listarea la bursă dezvăluie pierderi uriașe, dominația Starlink și pariul pe AI și Starship
998
OpenAI anunță că a demontat cu ajutorul AI o celebră conjectură Erdős veche de aproape 80 de ani
20.05.2026
23:01
611
Tesla își extinde software-ul Full Self-Driving în Europa, Lituania devine a doua țară care îl autorizează
935
Piața globală de mașini electrice explodează, SUA rămâne în urmă în fața ofensivei constructorilor chinezi
519
Airbnb intră pe piața hotelieră și mizează pe inteligența artificială pentru cazare, experiențe și suport clienți
20.05.2026
20:38
569
Ploi răcoroase în Republica Moldova, joi 21 mai 2026
20.05.2026
19:13
630
Săptămâna Educației 2025: bilanț de reforme, investiții record și 21 de evenimente pentru viitorul școlii în Moldova
20.05.2026
18:41
848
Stability AI lansează Stability Audio 3.0, modele capabile să genereze melodii de peste șase minute antrenate pe date licențiate
20.05.2026
17:24
574
Alertă meteo cod galben – instabilitate atmosferică, 20.05.2026, orele 17–23
20.05.2026
17:22
538
FMI, detalii despre noul program cu R. Moldova: „Economia R. Moldova și-a revenit în 2025, însă șocurile energetice continue afectează creșterea economică și inflația”
20.05.2026
16:58
542
R. Moldova și FMI bat palma pentru un nou program. Alexandru Munteanu: „Un semnal clar că avansăm într-o direcție corectă”
20.05.2026
13:59
1370
VIDEO // Cum arată locuință încărcată de ISTORIE a primului președinte al R. Moldova. Apartamentul lui Mircea Snegur a fost scos la vânzare
20.05.2026
13:58
645
Ministerul Agriculturii și structurile din subordine, restructurate pentru integrarea sectorului agroalimentar în UE
MAIA pornește consultările cu fermierii pentru Programul Național de Reziliență în Agricultură 2027–2030
Cooperarea agricolă moldo-italiană, consolidată la Roma pentru alinierea la cerințele UE
Indonezia introduce noi cerințe fitosanitare pentru grâul din Republica Moldova, valabile din 1 iunie 2026
Tânără de 27 de ani, 9 ani de închisoare pentru escrocherii prin schema „ruda implicată în accident”, cu un prejudiciu de peste 700 000 de lei
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.36
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














