IMPORTANT: Știai că, dacă nu achiți CĂLDURA, te frigi! Pe lângă restanță, trebuie să ACHIȚI și ALTE TAXE
3825
Furnizorul de căldură solicită consumatorilor să-și plătească datoriile pentru căldură până la începerea noului sezon de încălzire.
Pe moment, peste 40 de mii de apartamente din Chișinău au datorii de peste o mie de lei la agentul termic.
Potrivit SA „Termoelectrica”, peste 18 mii de apartamente au datorii între o mie și trei mii de lei. Circa zece mii de apartamente înregistrează datorii între trei și cinci mii de lei. Aproape cinci mii de apartamente au acumulat datorii între cinci și șapte mii de lei, iar peste zece mii de apartamente au datorii mai mari de șapte mii de lei.
„Termoelectrica” SA continuă să acorde suportul juridic necesar gestionarilor fondului locativ pentru încasarea plăţilor restante. Consumatorii care nu vor plăti datoriile vor fi acționați în judecată.
La sfârșitul săptămânii trecute, de exemplu, un datornic cu o restanță de peste 15 mii de lei a achitat datoria după ce i-a fost confiscată mașina.
Doar după ce și-a achitat restanța, plus dobânda de întârziere în sumă de 2 690 de lei, a taxei de stat în sumă de 451,24 de lei, a plăţii pentru păstrarea la parcarea specială şi a cheltuielilor de executare, rău-platnicul şi-a recuperat automobilul de model „Mazda 6”.
SA „Termoelectrica” îndeamnă cunsumatorii să plătească datoriile pentru a evita cheltuielile suplimentare ce ţin de dobânzile de întârziere, de judecată, de executare silită etc., precum şi aplicarea sechestrelor asupra bunurilor, cardurilor personale, limitarea în drepturi, inclusiv de a perfecta paşapoarte sau de a părăsi hotarele R. Moldova.
26.11.2021
10:06
2763
Ședință de URGENȚĂ la Guvern. Au fost alocate circa 1,4 miliarde de lei pentru a stinge DATORIA curentă la gaze către „Gazprom”. JUSTIFICĂRILE Nataliei Gavrilița: „Decizia respectivă REZOLVĂ două probleme. Noi avem toate STENOGRAMELE...”
21.01.2019
19:30
3052
Chinezii lansează aplicația care îți arată LISTA RUȘINII
17.01.2019
20:00
2445
Statistică îngrijorătoare // Tinerii americani se aşteaptă să moară înainte să-şi plătească datoriile la stat
07.02.2018
17:40
2244
I-au murit ambii părinţi, iar el a rămas cu un credit de 17.000 de euro! Dacă nu plăteşte datoria rămâne pe drumuri! Povestea băiatului care a impresionat o ţară întreagă: „Şi eu cu cine rămân?”
01.01.2018
20:03
3412
La 25 de ani avea datorii de 70.000 de dolari, dar 10 ani mai târziu avea să ajungă MILIONAR. Sfatul esenţial pentru cei care vor să economisească
28.03.2017
13:01
1857
Trump învinuiește Germania… Berlinul consideră situaţia „revoltătoare”
17.08.2015
11:39
3223
CNAM susține că NU are datorii faţă de spitalele din R. Moldova
11.06.2015
10:51
3966
Colegiul cu datorii de 29 de milioane de lei la stat. Care sunt firmele milionarilor care nu achită la timp fondul de pensii
19.03.2015
15:49
3851
Vot comun cu opoziția în Parlament! Mii de cetățeni vor fi scutiți de aceste datorii
12.03.2015
16:32
3066
Veste BUNĂ! Unii cetăţeni ar putea fi SCUTIȚI de datorii la fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală
08.02.2015
14:03
2125
COLOSAL // Care este datoria întregii lumi? Cea mai bogată țară este cea mai îndatorată
09.10.2014
18:31
2665
ROMÂNIA are de recuperat MILIARDE de dolari de la țări străine
22.03.2026
09:32
250
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
330
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
324
Horoscopul zilei 22.03.2026
473
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
623
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
538
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
691
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
696
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
827
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
753
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
961
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
748
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
799
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
914
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
972
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
896
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
817
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
883
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
903
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
942
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
879
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
832
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
849
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
992
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
919
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
Horoscopul zilei 22.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














