Stație generatoare de OXIGEN medical, inaugurată la Spitalul raional Călărași: Care sunt celelalte trei instituții medicale din R. Moldova care vor avea stații similare, procurate cu bani americani
1793
Ministerul Sănătății
Spitalul Raional Călărași va avea o stație generatoare de oxigen medical, care va fi utilizată pentru a produce oxigen în mod continuu, în cantități controlate, pentru a satisface necesitățile pacienților cu probleme respiratorii și alte afecțiuni medicale, care necesită oxigenoterapie.
Stația a fost inaugurată astăzi în prezența reprezentanților Ministerului Sănătății, ai Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), ai Organizației Globale FHI 360, conducerii și angajaților spitalului.
Asemenea stații, esențiale în tratamentul pacienților care au dificultăți în a obține suficient oxigen, vor fi inaugurate și în alte trei instituții medicale - la Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, la Spitalul raional Glodeni și la Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății.

Proiectul de îmbunătățire a infrastructurii medicale și a calității serviciilor oferite pacienților este implementat de USAID și Fondul Global, în colaborare cu Organizația Globală FHI 360 și Unitatea de Coordonare, Implementare și Monitorizare a Proiectelor în Domeniul Sănătății.
Potrivit Ministerului Sănătății, stațiile instalate la Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Spitalul raional Glodeni și Spitalul raional Călărași urmează a fi conectate la începutul anului viitor, iar în ceea ce privește stația de la Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății, lucrările de instalare urmează a fi demarate în scurt timp.
15.11.2026
22:44
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
19:48
15.11.2026
18:56
15.11.2026
18:33
15.11.2026
18:15
15.11.2026
18:09
15.11.2026
17:46
15.11.2026
16:19
15.11.2026
14:20
15.11.2026
12:35
15.11.2026
12:33
15.11.2026
12:17
15.11.2026
11:29
15.11.2026
11:05
15.11.2026
10:51
15.11.2026
09:36
15.11.2026
08:30
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european















