Specialiștii au stabilit CAUZA intoxicării în masă a elevilor de la Tohatin
2054
ProTV
Intoxicația în masă de săptămâna trecută a elevilor de la la Gimnaziul nr.74 din comuna Tohatin, suburbie a municipiului Chişinău, a fost provocată de norovirusuri, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).
Concluzia a fost făcută publică după investigarea probelor biologice de la copiii care au fost afectaţi.
„Norovirusurile sunt un grup de viruși foarte contagioși care cauzează vome și diaree. Norovirusurile se transmit fie direct, de la persoană la persoană, pe calea fecalo-orală sau posibil aerogenă (prin picături), fie indirect, prin alimente contaminate, apă și suprafețe de mediu, ca rezultat al nerespectării măsurilor de igienă, îndeosebi nespălării mâinilor după frecventarea WC”, se arată într-un comunicat de presă al ANSP.
CITIȚI și NEREGULI în cazul intoxicării elevilor de la Tohatin: „Cartofi și sfeclă cu MUCEGAI, peștele păstrat împreună cu carnea și biscuiți cu termenele expirate”. 11 copii mai rămân internați în spital
Specialștii exclud faptul că elevii s-ar fi intoxicat după ce ar fi consumat apă în școală.
Amintim că, săptămâna trecută, 12 elevi de la Tohatin au fost internați în spital, după ce au acuzat febră, vomă și diaree. Autoritățile municipale au suspendat activitatea combinatului care asigura alimentația copiilor din acest gimnaziu.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















