La Kiev pute? Mergem la Chișinău!

Antidot

„…Dacă cineva nu vă împărtășește punctul de vedere, nu înseamnă că acest om e un cretin. Nici că este un nimeni. Nici că e sărit de pe fix. În general, nu înseamnă nimic. Decât că nu vă împărtășește punctul de vedere…” (Varvara Turova)

În loc de prolog

Citatul din debutul acestui text l-am pescuit de pe blogul unei artiste din Rusia, găzduit de prestigioasa revistă „Snob” (http://www.snob.ru/profile/8458/about). Un text uman care ne reamintește că e bine să rămânem oameni capabili să ne respectăm semenii, indiferent de divergențele de idei. Un text utopic totodată, valabil pentru o imposibilă lume perfectă, dacă e să-l raportăm la realitățile rusești, dar și la cele autohtone. Căci, dacă un miting, adunare sau... oricum altfel vreți să-i spuneți a reușit să ne dezbine tocmai pe cei care, de fapt, avem aceleași năzuințe europene - că „ceilalți” nu se agită, își fumează liniștiți țigara la o margine de țară și se bucură, privind cum ne păruim noi - înseamnă că mai avem multe de învățat din nescrisa lege a toleranței. Și să nu cumva să credeți că mă șterg pe mine din această listă.

Eu încerc să învăț toleranța de cel puțin zece ani, de când mi-am promis că nu o să mă mai cert cu tatăl meu (la mulți ani și pe această cale, tată!) pe teme politice. Și nu mă întrebați cine începe primul… Nu mi-a reușit în totalitate, recunosc, îmi spun însă, de fiecare dată, că maximalismul este bun până la 30, mai puțin după. De aceea, chiar dacă mă doare, aleg să mă întristez - că de supărat, m-am convins, se supără proștii - și încerc să schimb lumea, inclusiv pe el și pe mine, scriind.

Nebănuite sunt culmile penibilului…

Lecția toleranței devine, totuși, una greu de învățat când este evidentă manipularea și minciuna, și când singura dorință, care e legitimă și justificată, este să dai la bot. Săptămâna care se încheie a excelat prin astfel de exemple, și nu numai în spațiul informațional moldovenesc. Știam că va fi greu și că apropierea de Summitul de la Vilnius va fi direct proporțională cu isteria fostului frate mai mare care nu vrea să-și piardă hegemonia. Totuși, eu una credeam că acele culmi ale penibilului, pe care a reușit să le atingă Onișcenko în multitudinea lui de embargouri geopolitice, vor fi greu de recucerit. Conaționalii lui ne-au demonstrat însă că nimic nu e imposibil.

Și, pentru că în Ucraina trebușoara urât mirositoare aproape că și-au încheiat-o - la mai puțin de două săptămâni până la Summit, Kievul pare mai fragil ca niciodată, astfel surpându-se și sentimentul nostru că avem în spate un aliat mare și puternic - emisarii Moscovei și-au îndreptat pașii spre fertilul pământ moldovenesc. Pentru a planta și aici sperietoarea „apocalipsei ucrainene”, în cazul în care aderăm la UE.

Grădinarii apocalipsei

Cel mai exotic dintre acești grădinari nu a fost însă clovnul-șantajist Rogozin - care, în lipsa altor argumente „convingătoare”, ne-a amenințat cu „dezghețarea” conflictului transnistrean în cazul apropierii țării de Uniunea Europeană. Chiar să creadă el că ne uimește? Dacă veți aprinde focul, sigur se va dezgheța conflictul!

Nu ne mai impresionează nici agenții de influență ai Kremlinului, infiltrați pe la diverse media occidentale și care, cu prilejul unor ocazii foarte speciale, se simt subit amenințați de pericolul invaziei moldovenilor cu pașapoarte românești pe piața muncii din Europa. A trecut spaima instalatorului polonez, trece și asta…

Rolul de căpșunica și-l adjudecă, din câte se pare, o jurnalistă care și-a făcut nume în cele mai... puțin ortodoxe ipostaze - Daria Aslamova, „corespondent special” al „Komsomolskaia pravda”. Acea Daria care, acum vreo două decenii, își anunța prezența în presă printr-o serie de reportaje, recunosc, inedite - „Zapiski dreannoi devcionki” („Însemnările unei puștoaice de doi bani”, tr.a.). Un fel de „memorii de budoar”, în care își povestește experiențele sexuale trăite cu diverse personalități ale vieții publice din Rusia. Apoi a fost gheișă - strict pentru articol! - în Japonia. În cele din urmă, s-a reprofilat în corespondent de război, fiind prezentă în cele mai fierbinți puncte ale planetei - mai ales, în cele în care Rusia avea „treabă”…

Manipulez? Știu

Acum, că Rusia are treabă la Chișinău, „puștoiaca-gheișa-corespondent de război” ne-a onorat și pe noi cu o vizită. Ca să afle „De ce Moldova se rupe în Europa, dar pe gastarbeiteri îi trimite la Moscova”. Nu știu prin ale cui budoare a trecut ea pe aici, cert e că „a aflat” atât de multe, încât a avut nevoie tocmai de două numere ca să-și publice reportajele. Și n-ar fi atât de mare crima - nu de aia suntem lideri ai Parteneriatului Estic la libertatea presei, ca să îngrădim libertatea de exprimare a unei fufe moscovite -, dar nu știu cum se face că ceea ce „a aflat” ea la Chișinău parcă ar fi tras la indigo de pe propaganda oficială a Kremlinului în subiectul euro-integrării noastre. De o manieră ceva mai picantă, desigur, precum îi este stilul.

Între timp… „O femeie a fost cât pe ce să nască în stradă, lângă maternitate, întrucât nu avea cu ea polița de asigurare și bani. Câțiva trecători au chemat poliția și, abia la insistența acesteia, medicii au spitalizat femeia, care a născut un băiețel sănătos…”. De ce nu s-ar preocupa celebra „dreannaia devcionka” de un astfel de caz? Poate, pentru că femeia era din Uzbekistan, iar cazul s-a produs în Rusia…

Manipulez? Știu. Când manipularea lor întrece orice limite, toleranța mea moare.