Șor le răspunde lui Sturza și Țopa: „Ați furat tot ce s-a putut și ați fugit după o altă viață în Vest”
3223
Primarul de Orhei, Ilan Șor, a venit cu o replică la adresa fostului premier Ion Sturza, care a afirmat că cele trei bănci din R. Moldova ar fi fost jefuite de două ori - prima dată prin credite neperformante, iar a doua oară atunci când statul a acordat credite de urgență pentru a acoperi furtul, prejudiciul total ridicându-se la două miliarde de dolari.
Șor nu i-a răspuns doar lui Ion Sturza, dar și fostului șef de la BEM, Viorel Țopa. „Nu vă răspund amândurora întâmplător printr-un text comun, deoarece pentru mine, dar și pentru cetățenii țării noastre, sunteți o apă și un pământ. Ambii sunteți mari stataliști – unul pensionar român, iar celălalt un fugar de justiție neamț. Astfel, în primul rând, toți știu că primii bani au ajuns la 1 decembrie 2014, dar Banca Națională a introdus procedura de administrare specială la 27 noiembrie. Cum puteam să scoatem măcar un dolar din BNM? Minciună sfruntată”, menționează Șor.
Potrivit primarului de Orhei, „toți știu că toți acești bani, până la ultimul bănuț, au fost direcționați spre achitarea depozitelor bancare”.
„Și, cel mai important, v-ați încurcat în propriile voastre minciuni, iar declarațiile voastre se contrazic. Care două miliarde? De unde? Din rezerva de stat au venit 13 miliarde care au mers la acoperirea depozitelor de la toate cele trei bănci. De aceea, orice bancher normal vă poate spune că, fizic, prejudiciul nu poate fi mai mare de 13 miliarde. De asemenea, au rămas active care după ce vor fi comercializate vor fi întoarse în rezerva de stat, respectiv suma se va micșora”.
Acesta îl mai îndeamnă pe Țopa să tacă. „Dar, iată pușcăriașul fugar Țopa… în locul lui pur și simplu aș tăcea. După ce ați furat tot ce s-a putut și ați fugit după o altă viață în Vest, lăsându-ne doar ruinele unor întreprinderi de stat cândva bogate, acum vă este incomod că sunteți deconspirați în fața noilor voștri parteneri din Vest. Acolo încercați s-o faceți pe refugiatul politic, dar sunteți un simplu hoț care a fugit cu lașitate atunci când i-au prin coada. Ajunge, domnilor! Vremea voastră a trecut, e timpul să vă pregătiți de bătrânețe și nici Jurnal TV, nici alte proiecte politice sponsorizate cu banii furați de voi nu vă vor ajuta să vă lipiți din nou de bugetul de stat. Atât, domnilor, până aici a mers ostașul”, a conchis acesta.
15.12.2025
19:02
353
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
393
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
393
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
768
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
694
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
824
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
12.12.2025
13:28
1338
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
11.12.2025
12:20
1558
Avertisment de ULTIMĂ ORĂ al serviciilor secrete ucrainene: Rusia creează o armată de DRONE în Transnistria, care urmează să fie folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea R. Moldova
1438
Maia Sandu în vizită oficială în Cipru: Discuții cruciale pentru aderarea Moldovei la UE și extinderea cooperării bilaterale
10.12.2025
17:26
1805
MARTORI // Soarta lui Dodon, în mâinile lui Plahotniuc și Iaralov. Socialistul poate ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”
10.12.2025
16:39
1670
DOC // Funcție NOUĂ pentru fostul premier Dorin Recean. Maia Sandu a semnat DECRETUL
15.12.2025
20:29
279
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
348
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
359
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
390
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
366
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
389
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
354
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
411
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
388
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
547
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
409
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
598
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1289
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
489
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
525
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
516
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
696
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
763
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
608
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
598
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
773
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
687
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
914
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
14.12.2025
18:53
978
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză pe Zelenski că a renunțat la promisiunile de pace pentru a promova conflictul armat
692
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.93
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














