DOC // Funcție NOUĂ pentru fostul premier Dorin Recean. Maia Sandu a semnat DECRETUL
2234
Ex-premierul Dorin Recean, care a condus Guvernul R. Moldova din 2023 și până în toamna anului 2025, a fost numit astăzi în funcția de emisar special al pentru dezvoltare și reziliență. Decretul a fost semnat de președinta Maia Sandu.
„Emisarul special pentru dezvoltare și reziliență are misiunea de a contribui la promovarea eforturilor interinstituționale și multisectoriale orientate spre consolidarea capacității statului de a preveni și combate amenințările de tip hibrid la adresa securității naționale. Mandatul prevede, totodată, promovarea imaginii R. Moldova în cadrul platformelor și organizațiilor internaționale dedicate rezilienței și securității, precum și schimbul de bune practici cu țările partenere. De asemenea, emisarul special va contribui la mobilizarea sprijinului necesar pentru consolidarea rezilienței instituționale, economice și sociale a țării”, precizează Președinția.
Dorin Recean a exercitat funcția de prim-ministru al Republicii Moldova în perioada februarie 2023 – noiembrie 2025 și are o vastă experiență în domeniul securității și al guvernării publice, inclusiv ca ministru al Afacerilor Interne, consilier prezidențial pentru securitate și secretar al Consiliului Suprem de Securitate.
Funcția de emisar special are rolul de a consolida activitatea instituției prezidențiale prin implicarea unor specialiști cu pregătire aprofundată în domenii de importanță strategică pentru țară, în vederea realizării priorităților stabilite de Președinte.
12.10.2026
01:53
11.10.2026
23:17
11.10.2026
23:13
11.10.2026
22:30
11.10.2026
21:16
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
23:17
11.10.2026
23:13
11.10.2026
22:30
11.10.2026
21:16
11.10.2026
19:59
11.10.2026
19:29
11.10.2026
18:15
11.10.2026
16:39
11.10.2026
16:37
11.10.2026
15:19
11.10.2026
14:34
11.10.2026
13:07
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
09:29
11.10.2026
07:44
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
03:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare















