Stiri

Sondaj // Popularitatea lui Putin atinge un nou RECORD în august

Știri 07.08.2014 13:01 Vizualizări963
Sondaj // Popularitatea lui Putin atinge un nou RECORD în august businessinsider.com

Popularitatea preşedintelui rus Vladimir Putin a atins un nou record în august, ajungând la 87 la sută, respectiv cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, potrivit unui sondaj publicat joi de centrul independent „Levada”.

Astfel, 87 la sută dintre ruşii intervievaţi susţin acţiunile preşedintelui, ceea ce înseamnă o creştere de 22 de puncte procentuale faţă de ianuarie. Numărul persoanelor nemulţumite de acţiunile lui Vladimir Putin a scăzut la 13 la sută în august.

Acesta este cel mai ridicat nivel de la războiul ruso-georgian din 2008, când popularitatea lui Putin ajunsese la 88 la sută.

Şi popularitatea premierului Dmitri Medvedev a crescut, fiind de 71 la sută în august faţă de 48 la sută în ianuarie.
În plus, 66 la sută dintre persoanele intervievate apreciază că ţara se îndreaptă în direcţia bună (faţă de 43 la sută în ianuarie) şi 19 la sută au o opinie contrară (faţă de 41 la sută în ianuarie).

Studiul Centrului „Levada” a fost realizat în perioada 1-4 august pe un eşantion format din 1 600 de persoane reprezentative pentru populaţie.

Un sondaj realizat la sfârşitul lui iulie de institutul apropiat puterii VTsIOM asigura că ruşii sunt mai fericiţi ca oricând, indicele de mulţumire a populaţiei atingând un nivel istoric în iulie (79 de puncte).

Sondajele recente au arătat că ruşii nu se tem de sancţiunile votate împotriva ţării lor. Economiştii apreciază totuşi că toate eforturile lor nu se vor resimţi imediat în rândul populaţiei.

Putin a ordonat, miercuri, restricţii privind importurile de produse agroalimentare provenind din ţări care au adoptat sancţiuni economice împotriva Rusiei.

Cota de popularitate a lui Vladimir Putin a depăşit 80 la sută odată cu alipirea Crimeii în martie. Ea nu a coborât practic niciodată sub 60 la sută de când a preluat puterea în 2000.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri