SONDAJ // Cum sărbătoresc Dragobetele românii îndrăgostiţi
3723
sursa: csid.ro Românilor le plac sărbătorile. Şi iubirea. Mai mult decât atât, se pare că nu se orientează doar spre sărbători „de import”, cum mulţi ar putea crede, ci reînvie cu bucurie şi sărbătorile tradiţionale româneşti.
Un sondaj realizat online arată că 38% dintre cei 400 de respondenţi sărbătoresc Dragobetele. Totodată, 36% dintre ei sărbătoresc atât Dragobetele, cât şi Valentine`s Day.
Sondajul a arătat şi că, dacă în urmă cu câţiva ani nu mulţi erau cei care ştiau exact cine e Dragobetele şi care e rolul lui în mitologia noastră, promovarea din ultima perioadă a făcut ca 85% dintre cei care ne-au răspuns să ştie că acesta este un personaj mitologic românesc, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii.
Cu toate acestea, românii se arată îngăduitori când e vorba de a sărbători şi „ziua iubirii pe model american” – 55% dintre ei spunând că nu văd nimic rău în a sărbători şi Valentine`s Day şi Dragobetele.
Ce cadouri cumpără românii de Dragobete şi/sau Valentine`s Day, cât cheltuiesc şi unde?
Indiferent ce zi a iubirii sărbătoresc, se pare că un cadou care să o marcheze e mereu bine-venit! 77% dintre respondenţi declară că îşi fac în cuplu cadouri cu această ocazie. 63% dintre ei alocă un buget cuprins între 50 – 100 de lei pentru cadou, 32% ajung până la 300 de lei şi doar 5% depăşesc această valoare.
Cadourile simbolice par a fi preferatele îndrăgostiţilor români, 72% declarând că preferă să cumpere cărţi, flori, dulciuri sau altfel de cadouri de suflet. În top urmează, aproape la egalitate, bijuteriile (11%) şi hainele (10%).
Remarcăm şi că ziua îndrăgostiţilor îi trimite pe români şi în magazine clasice, dar şi online pentru cumpărături – 49% declară că îşi cumpără cadourile şi online şi din magazine, 46% din magazine şi doar 5% online.
Cum e romantismul la români?
Când vine vorba despre modul în care preferă să sărbătorească Dragobetele, observăm o egalitate între cei care văd ca o întâlnire romantică ideală o zi întreagă petrecută într-un loc nou (34%) şi cei care se gândesc mai degrabă la o seară liniştită petrecută acasă (34%). Totodată, 27% optează pentru o cină romantică în cuplu.
Mergând într-o sferă mai personală şi mai puţin pragmatică a modului în care românii se raportează la iubire, am vrut să aflăm prin ce cuvinte o definesc aceştia cel mai uşor, iar rezultatele au fost:
• Roşu, pasiune, energie - 79%
• Fluturi, inconştienţă, nebunie - 11%
• Alb, linişte, speranţă - 7%
• Altele - 3%
În acelaşi timp, inima este simbolul cu care 84% dintre participanţii la sondaj au asociat iubirea, urmată de flori (7%) şi inel (5%).
Sondajul a fost realizat online, prin intermediul platformei Facebook şi a site-ului www.colorescu.ro în perioada 8 – 20 februarie. La el au luat parte 395 de respondenţi, dintre care 82% femei şi 18% bărbaţi. 40% au vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani, 33% între 26 şi 34 de ani, 21% au între 18 şi 25 de ani, iar 6% au peste 55 de ani.
Sursa: csid.ro
10.03.2026
14:03
26.02.2026
12:28
16.09.2025
10:30
20.08.2025
14:07
28.05.2025
10:55
28.05.2025
10:34
25.03.2025
11:12
26.02.2025
11:23
17.10.2024
12:10
07.10.2024
11:23
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
19.09.2026
13:15
19.09.2026
12:40
19.09.2026
12:07
19.09.2026
12:07
19.09.2026
11:52
19.09.2026
10:59
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026



















