Socialistul Vladimir Țurcan CONFIRMĂ că a fost în vizită la Platon, în Penitenciarul nr.13: Despre ce ar fi discutat
6277
Moldova.org
Deputatul socialist Vladimir Țurcan confirmă faptul că l-a vizitat în Penitenciarul nr.13 pe deținutul Veaceslav Platon și spune că acest lucru s-a întâmplat „doar o singură dată”.
Întrebat de Ziarul NAȚIONAL despre ce a discutat cu Platon, deputatul spune că întâlnirea a avut loc „în contextul pregătirilor audierilor” în cadrul comisiei parlamentare de anchetă care investighează furtul miliardului.
Președintele acestei comisii, Alexandru Slusari, afirmă însă că l-a mandatat pe Țurcan să facă legătura cu Ministerul Justiției pentru a clarifica procedura privind aducerea lui Platon în fața comisiei de anchetă, dar nu știe nimic despre vizita deputatului la pușcărie care „nu a fost din numele comisiei”.
„Noi am decis la comisie să îl audiem (pe Veaceslav Platon - n.r.). Pe domnul Țurcan eu l-am rugat să facă legatură cu Ministerul Justiției în vederea clarificării procedurii. Cât despre vizita la penitenciar, îl privește. Nu a fost din numele comisiei”, ne-a declarat Alexandru Slusari.
CITIȚI și SURSE // Un deputat PSRM i-ar fi făcut mai multe vizite la închisoare lui Platon: Înțelegerea cu Dodon care s-ar pune la cale
Menționăm că Ziarul NAȚIONAL a scris că Țurcan ar fi mers la pușcărie să negocieze cu Platon, printre altele, reducerea termenului de detenție al acestuia în schimbul unor denunțuri împotriva oponenților politici ai lui Igor Dodon și împotriva unor oameni de afaceri.
„Prostii”, a comentat Țurcan aceste informații.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















