Socialiștii vor să sesizeze CC cu privre la numirea în funcția de primar intermar a Silviei Radu: „Este ILEGAL în funcție”
1940
Cei 19 consilieri municipali socialiști au semnat o cerere prin care solicită anularea dispoziției semnate de Nistor Grozavu pentru desemnarea Silviei Radu în funcția de primar general interimar. Cererea prealabilă a fost depusă ieri la Primăria Chișinău.
„Un primar interimar nu poate numi în funcție alt primar interimar. (...) Doamna Silvia Radu este ilegal în funcție”, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, socialistul Ion Ceban.
Acesta a anunțat că socialiștii au formulat și o sesizare la Curtea Constituțională, care va fi depusă în decurs de două zile, care ar urma să se expună vizavi de numirile de la Primăria Chișinău.
Potrivit lui Ceban, aceste numiri s-au făcut în baza Legii cu privire la statutul mun. Chișinău, adoptată de liberali și democrați, care îi oferă prerogative „regești” unui primar general ales, nu și unui interimar.
Socialiștii acuză că venirea Silviei Radu în fruntea capitalei ar fi un plan al Partidului Democrat și, dacă referendumul din 19 noiembrie curent va eșua, la Primărie fie va reveni Dorin Chirtoacă, dar va fi șantajabil prin dosarele sale, fie va rămâne Silvia Radu primar interimar.
„Dați pe mâna PD această capitală, indiferent cine va conduce Chișinăul după 19 noiembrie. Singura soluție este de a organiza alegeri anticipate în Chișinău. Ori trece referendumul, ori Dorin Chirtoacă își dă demisia”, a spus Ceban.
Menționăm că pentru validarea plebiscitului de demitere a lui Dorin Chirtoacă din 19 noiembrie este necesar ca circa 210 mii de chișinăueni să se prezinte la urne.
Liderul liberal Mihai Ghimpu a reiterat astăzi, într-o conferință de presă, apelul de a sta acasă pe 19 noiembrie, atunci când dânsul își sărbătorește și ziua de naștere: „Să închinați mai bine un pahar de vin de sănătatea mea, decât să mergeți la referendum”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















