Socialiștii, speriați de ideea privatizării „RED Nord” și „FEE Nord” de către un consorțiu internațional: „Nu avem nevoie de așa un minister și așa un ministru”
3534
Opoziția prorusă de la Chișinău se declară împotriva privatizării SA „RED Nord” - Rețelele Electrice de Distribuție Nord, dar și a „FEE Nord” - Furnizarea Energiei Electrice Nord, după modelul infrastructurii energetice din centrul și sudul R. Moldova.
Socialistul Vlad Batrâncea a declarat astăzi, în debutul ședinței Parlamentului, că actuala guvernare ar intenționa să procedeze ca în anii 90 ai secolului trecut, atunci când întreprinderi de stat „au fost privatizate pe bani puțini”.
„Suntem revoltați de declarația ministrului Energiei, Victor Parlicov, despre viitoarea privatizare a companiilor energetice „RED Nord” și „FEE Nord”. Acestea sunt întreprinderi strategice, aduc profit și ar trebui să rămână în proprietatea statului”, a spus Vlad Batrîncea.
Socialistul a cerut audierea lui Victor Parlicov, dar și a premierului Dorin Recean, transmițându-i primului că „noi nu avem nevoie de așa ministru și de așa minister” și criticând faptul că Victor Parlicov „are timp să meargă pe la televiziuni”.
Zilele trecute, ministrul Parlicov a anunțat că există deja doritori de a investi în sistemul energetic din nordul republicii, fiind vorba atât despre compania prezentă pe piața noastră „Premier Energy”, cât și despre companii din România.
„Noi suntem siguri că vor fi doritori. Eu cunosc câțiva doritori care și-au manifestat interesul. Noi am prefera să avem un investitor și un parteneriat strategic. Și compania „Premier Energy” ar fi disponibilă să investească. Noi, totuși, vrem să avem un portofoliu puțin mai diversificat. Dorim să consolidăm și dimensiunea de colaborare strategică cu România. Am vrea să atragem investitori strategici din România pe această dimensiune. Deocamdată nu este luată o formula finală, dar se ia în calcul semnarea unui acord cu un consorțiu internațional”, a declarat marți ministrul Parlicov.
Menționăm că sistemul energetic al R. Moldova a constituit întotdeauna un element de șantaj al Federației Ruse la adresa R. Moldova. Războiul din Ucraina și decizia unilaterală de a micșora anul trecut, în pragul iernii, cu 60% volumul de gaze livrat de „Gazprom” R. Moldova, în pofida unui contract în vigoare, a determinat actuala guvernare să găsească, în premieră, soluții alternative în ceea ce privește asigurarea cu gaze și energie electrică a R. Moldova.
De exemplu, R. Moldova s-a decuplat, împreună cu Ucraina, de la sistemul sovietic de aprovizionare cu energie electrică, iar în prezent este construită linia electrică Vulcănești - Chișinău, care va fi gata în anul 2025 și va spulbera dependența malului drept al Nistrului de dependența de energia electrică produsă în Transnistria. Totodată, au fost procurate și stocate în depozitele din România și Ucraina cantități importante de gaze pentru a putea asigura consumul R. Moldova în perioada rece a anului.
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
27.10.2026
06:55
27.10.2026
06:38
27.10.2026
06:13
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău















