Socialiștii s-au SUPĂRAT și au părăsit ședința Parlamentului, dar au găsit o modalitate de a-l aduce, totuși, în fața lor pe ministrul de Externe
3553
Fracțiunea parlamentară a socialiștilor a părăsit ședința de astăzi a Parlamentului, după ce majoritatea deputaților a respins propunerea lor de a-i audia astăzi pe ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, și pe directorul Serviciului de Informații și Securitate, Mihai Bălan, în legătură cu decizia de a expulza din R. Moldova a cinci diplomați ruși.
Înainte de a ieși din sală, deputatul Vladimir Țurcan a anunțat că PSRM depune o moțiune simplă împotriva Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene „pentru a discuta, totuși, ce se întâmplă la acest minster”: „Este un haos și un dezastru la acest minister”.
Printre acuzațiile aduse diplomației moldovenești în moțiunea simplă a socialiștilor se numără scăderea bruscă a volumelor de export ale R. Moldova și a investițiilor străine, „încălcarea Convenției de la Viena cu privire la relațiile dimplomatice” prin expulzarea celor cinci diplomați ruși din țara noastră și declanțarea „scandalurilor dimplomatice”, intensificarea relațiilor cu NATO, ceea ce ar pune în pericol rezolvarea diferendului transnistrean, neparticiparea R. Moldova la summitul șefilor de guverne din CSI etc.
Moțiunea simplă împotriva Ministerului de Externe ar urma să fie examinată, cu participarea ministrului Andrei Galbur, la una dintre ședințele viitoare ale Parlamentului, dar nu mai târziu de 14 zile lucrătoare din ziua depunerii moțiunii.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















