PROIECT // Socialiștii NU se opresc la scoaterea drapelului UE de pe clădirea Președinției: Ce steag își doresc să fie arborat lângă cel al R. Moldova pe clădirile publice
3129
După ce președintele Igor Dodon a dat ordin, imediat ce a ajuns la Reședința de stat, ca să fie scos drapelul Uniunii Europene de pe clădire, socialiștii merg mai departe.
Deputatul PSRM, Adrian Lebedinschi, fratele consilierului prezidențial pe probleme juridice, Maxim Lebedinschi, a înregistrat, pe 1 februarie curent, un proiect de lege în Parlament prin care propune modificarea Legii cu privire la drapelul de stat, astfel încât să fie permisă arborarea draplului CSI alături de cel al R. Moldova pe clădirile publice. Astăzi, legislația permite doar arborarea drapelului UE alături de cel al R. Moldova.
În opinia lui Lebedinschi, astfel ar fi eliminată „discriminarea” care există acum în R. Moldova, unde se înregistrează un „euroscepticism pronunțat al cetățenilor”.
„Consider că, odată ce R. Moldova nu este nici măcar candidat oficial la aderarea la UE, ci doar un potențial candidat, arborarea drapelului dat este nejustificată și arată artificial. Totodată, dacă reieșim din realitățile actuale, R. Moldova este doar membru al CSI, care beneficiază de toate beneficiile aferente statutului dat și, mai mult, ea este un membru fondator”, își argumentează proiectul de lege Lebedinschi.
Deputatul socialist crede că arborarea drapelului UE la unele secții de vot în cadrul alegerilor prezidențiale din toamna trecută ar fi favorizat „candidatul care a folosit o retorică proeuropeană și rusofobă” în campanie, în detrimentul celuilalt candidat „cu înclinații spre partenerii noștri estici”. Menționăm că alegerile prezidențiale din R Moldova au fost câștigate tocmai de Igor Dodon, „cu înclinații spre partenerii noștri estici”.
Dacă Legea privind drapelul de stat va fi modificată așa cum propun socialiștii, Lebedinschi crede că, astfel, vor fi împăcate „ambele tabere beligerante” - cea pro-UE și cea pro-CSI.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















