Socialiștii cer convocarea ședinței EXTRAORDINARE a Parlamentului. Ce intenționează să pună la vot
1845
Cei 24 de deputați socialiști au semnat un document prin care cer convocarea ședinței extraordinare a Parlamentului pe 28 ianuarie curent, iar în cadrul acesteia să fie discutat un singur subiect: „anularea învestirii nelegitime a Guvernului Filip”.
Pentru depunerea cererii în Parlament, socialiștii mai au nevoie de 10 semnături.
„Mă adresez oficial tuturor deputaților din Parlament care nu sunt controlați de regimul oligarhic - semnați acest demers, pentru ca pe 28 ianuarie să mergem cu toată țara la Parlament și să cerem anticipate”, a îndemnat liderul socialiștilor Igor Dodon.
Anterior, socialiștii au anunțat că nu vor participa la nicio ședință a Legislativului în luna ianuarie, decât la cea în cadrul căreia va fi dezbătută chestiunea dizolvării Parlamentului și anunțării alegerilor anticipate.
Dacă în ziua când urma a fi dezbătut programul Guvernului Sturza, pe 4 ianuarie, socialiștii au lipsit de la ședința anulată din cauza lipsei de cvorum, la ședința în cadrul căreia a fost învestit Guvernul Filip aceștia s-au prezentat, chiar dacă au protestat, blocând tribuna centrală.
Ulterior, spicherul democrat Andrian Candu a explicat graba cu care a fost învestit Cabinetul Filip prin faptul că „opoziția” protesta în Parlament.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















