Sinceritățile lui Dodon în fața lui Plahotniuc „nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracțiuni”: Procurorii NU vor cerceta din punct de vedere penal finanțarea PSRM cu „700 de mii - un milion de dolari lunar” din Federația Rusă
3868
Procuratura Anticorupție a dispus neînceperea urmăririi penale pe faptul pretinsei finanțări ilegale a PSRM, pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, anunță Procuratura Generală.
Procuratura Anticorupție s-a autosesizat, pe 8 iunie 2019, în baza unor înregistrări video cu camera ascunsă de la negocierile care au avut loc cu o zi mai devreme, la sediul Partidului Democrat, între Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc. În acele înregistrări, Dodon cerea bani de la Plahotniuc, spunând că primea lunar din Federația Rusă „de la 700 de mii până la un milion de dolari” pentru întreținerea Partidului Socialiștilor.
CITIȚI și Noi IMAGINI VIDEO cu președintele Dodon, care ar cere bani de la Plahotniuc pentru întreținerea PSRM: „La noi câte 600-700 de mii pe lună…”
Procuratura își argumentează refuzul de a începe urmărirea penală în acest caz prin faptul că investigațiile efectuate de Serviciul Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nu au identificat „tranzacții financiare suspecte” ale PSRM, precum şi ale persoanelor fizicele şi juridice afiliate acestui partid.
De asemenea, raportul de audit privind gestiunea financiară a PSRM pentru anii 2016, 2017 şi 2018 ar arăta că veniturile şi cheltuielile efectuate sunt clasificate corect, iar rapoartele anuale, ridicate de la Comisia Electorală Centrală privind gestiunea financiară a partidului politic PSRM, rapoartele privind auditul partidului politic şi rapoartele privind finanțarea campaniilor electorale prezentate de concurentul electoral, în perioada 01.01.2018 – 01.05.2019, nu ar conține nereguli.
„Pe acest caz au fost audiate toate persoanele pretins a avea informații despre obiectul investigațiilor, faptul finanțării ilegale a partidului politic negăsindu-și confirmare. Astfel, în cadrul investigațiilor nu au fost administrate careva probe care ar fi servit la constatarea unei bănuieli rezonabile cu privire la comiterea acestei sau unei alte infracțiuni. Prin urmare, alte mijloace de probă, nu au fost stabilite și, respectiv, se constată lipsa elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni”, cităm din comunicatul Procuraturii Generale.
Aceeași sursă precizează că Procuratura Anticorupție continuă acțiunile de urmărire penală în dosarul pornit pe pretinse fapte de spălare de bani în care ar fi vizate persoane afiliate PSRM, inițiat în anul 2016 (cazul Bahamas - n.r.).
Procurorul a identificat, în cadrul acestui dosar, 29 de persoane fizice, 25 din ele fiind deja audiate. Totodată, a fost interpelată Banca Națională a Moldovei, fiind solicitate informații relevante despre tranzacțiile pretinse a fi suspecte de spălare de bani.
„Actualmente, se află la etapa de finalizare procesul de pregătire a comisiei rogatorii și a materialelor necesare pentru efectuarea anumitor activități procesual-penale în Elveția, țara de unde au fost transferați banii în litigiu, în acest sens fiind obținute anumite autorizații judecătorești pentru ridicări de documente ce constituie secret bancar”, se mai arată în comunicatul Procuraturii.
Amintim că, pe 7 iunie 2019, Igor Dodon îi povestea lui Vlad Plahotniuc despre o discuție pe care primul o avusese cu vicepremierul rus Dmitri Kozak:
Dodon: Am datorii față de partid pentru două luni, ce să fac mai departe? Kozak îmi spune că voi veniți la putere, lasă-l pe Vlad (Plahotniuc) să-ți dea (bani). Eu ce, trebuie să-l rog pe Plahotniuc? şi Kozak mi-a răspuns: Nu, o să-i spun eu despre asta.
Vlad Plahotniuc: Auzi, mie să îmi spui… ți-au dat bani pentru PSRM?
Dodon: Da, pentru întreținere. La noi câte 600-700 mii pe lună, până la un milion de dolari.
Plahotniuc: Nu cred.
Dodon: Nu credeți?
Plahotniuc: Sincer, ne depășește acțiunile noastre personale. Nu pe campanie, pe acțiuni.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
30.08.2026
11:42
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25


















