Simona Halep s-a calificat în SIMIFINALE la Wimbledon! Victorie clară după un start greoi în faţa lui Shuai Zhang
2432
Simona Halep (7 WTA) s-a calificat, marţi, în semifinalele turneului de la Wimbledon, după ce s-a impus în faţa chinezoaicei Shuai Zhang (50 WTA), scor 7-6 (4), 6-1.
Halep a avut dificultăţi doar la începutul primului set, când Zhang a condus cu 3-0 şi 4-1. Românca a egalat la patru, iar ulterior la şase, iar actul inaugural a intrat în tie-break, unde Simona Halep a câştigat cu 7-4, după 58 de minute.
În actul secund, românca a fost lipsită de emoţii, cedând un singur game. Halep a câştigat setul secund cu 6-1, iar partida s-a încheiat după o oră şi 27 de minute, informează mediafax.ro.
Astfel, Simona Halep şi-a egalat cea mai bună performanţă din carieră la Wimbledon. În 2014, constănţeanca ajungea tot în semifinale, dar era eliminată de canadianca Eugenie Bouchard, scor 6-7, 2-6.
În penultimul act al acestei ediţii de la Wimbledon, Simona Halep va înfrunta câştigătoarea meciului Elina Svitolina (8 WTA) - Karolina Muchova (68 WTA). Cele două se vor întâlni, marţi, în jurul orei 17:00.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















