Senatul de la București a RATIFICAT acordul privind ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat Republicii Moldova
1108
Agerpres
Senatul României a ratificat, marţi, în calitate de for decizional, acordul privind ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat Republicii Moldova, transmite agerpres.ro.
Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova vizează implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza ajutorului financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro.
Semnat la Chişinău pe 11 februarie curent, acordul reprezintă principalul instrument prin care România va acorda sprijin autorităţilor Republicii Moldova în eforturile acestora vizând dezvoltarea durabilă, avansarea pe calea reformelor şi apropierea de Uniunea Europeană, se precizează în raportul comisiei de specialitate.
Documentul permite acordarea de către Guvernul României a unei contribuţii nerambursabile în valoare de 100 de milioane de euro în beneficiul Republicii Moldova, contribuţie ce va fi plătibilă în 7 ani de la data intrării în vigoare a acordului. Acesta încetează de drept la momentul absorbţiei complete de către Republica Moldova a fondurilor puse la dispoziţie prin intermediul său. Implementarea acordului poate fi prelungită pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, a anunțat, luni-seară, că până la finele acestui an în R. Moldova ar putea ajunge un sfert din suma prevăzută în acord.
31.12.2025
21:53
59
Xi Jinping promite reunificarea Chinei cu Taiwanul în discursul de Anul Nou, după exerciții militare intense în zonă
31.12.2025
20:43
209
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
31.12.2025
20:28
298
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
31.12.2025
19:52
491
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
31.12.2025
17:35
422
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
480
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
2264
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
31.12.2025
14:19
478
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
31.12.2025
14:18
595
Condamnări grele în dosarul de fraudă bancară: Trei persoane implicate în schema de prejudiciere a Băncii de Economii cu 37 milioane lei
31.12.2025
14:18
734
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
31.12.2025
20:43
53
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
31.12.2025
20:28
268
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
31.12.2025
19:52
432
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
31.12.2025
17:35
398
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
459
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
2102
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
31.12.2025
14:19
469
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
31.12.2025
14:18
587
Condamnări grele în dosarul de fraudă bancară: Trei persoane implicate în schema de prejudiciere a Băncii de Economii cu 37 milioane lei
31.12.2025
14:18
721
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
31.12.2025
14:10
481
Maia Sandu, simbol al rezistenței democratice în fața presiunilor Kremlinului, onorată de The Telegraph ca Liderul Mondial al Anului
467
10 ani de închisoare pentru șantaj repetat: Bărbat din Chișinău condamnat într-un dosar de șantaj cu amenințări și presiuni pe fundația unei acuzații false de viol
31.12.2025
12:26
440
Moldova scrie istorie în sportul mondial: un an de succes și noi perspective pentru viitor
31.12.2025
11:53
536
Ambasadorul SUA la NATO pune sub semnul întrebării acuzațiile Rusiei cu privire la un atac al Ucrainei asupra reședinței lui Putin
31.12.2025
11:39
578
Putin dispune extinderea zonei tampon în regiunile Sumi și Harkov până în 2026, anunță șeful Statului Major rus
31.12.2025
11:13
460
74 de profesori din Republica Moldova, certificați în competențe digitale de Ministerul Educației
31.12.2025
11:04
497
Deținutul inventiv prins cu telefon ascuns în proteză, condamnat din nou în Chișinău
31.12.2025
09:59
523
Progrese semnificative: Finanțările pentru agricultură cresc cu peste 100 milioane lei în 2025, sprijinind fermierii și inovația tehnologică
31.12.2025
09:34
483
Atacurile cu drone lasă răni grave în Odesa: trei copii și un adult între victime
31.12.2025
08:42
593
Horoscopul zilei 31.12.2025
31.12.2025
06:53
538
Israel interzice activitatea agențiilor umanitare în Gaza, 10 țări atrag atenția asupra suferinței populației
31.12.2025
06:48
603
Diplomat rus susține că noua Comisie Europeană ar putea transforma dialogul Rusia-UE
31.12.2025
05:34
573
Varșovia solicită Comisiei Europene investigarea TikTok pentru dezinformare rusă orchestrată prin AI
31.12.2025
00:07
770
Acuzațiile Moscovei de atac ucrainean cu drone, negate de Kiev: Tensiuni în creștere și atacuri masive în Ucraina; un mort și evacuări în Zaporojie
30.12.2025
22:47
802
Evacuări de urgență în Cernihiv: 14 localități din apropierea graniței cu Rusia și Belarus, eliberate din cauza atacurilor rusești constante
30.12.2025
21:09
685
31.12.2025: Schimbări meteorologice și ninsori ușoare
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.79
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














