„Selecao" a început cu dreptul Campionatul Mondial
1376
prosport.ro Brazilia a câştigat cu 3-1 meciul de deschidere cu Croaţia. Pentru sud-americani au înscris Neymar, de două ori, şi Oscar, în timp pentru croaţi a înscris Marcelo, în propria poartă. Meciul a avut un moment controversat în minutul 70, când arbitrul Nishimura a dat uşor un penalty pentru Brazilia, scrie prosport.ro.
Croații au deschis repede scorul prin brazilianul Marcelo, care şi-a băgat mingea în propria poartă la o centrare moale a lui Olic din flancul stâng (11).
Cum să răspunzi într-o situaţie de genul acesta? Când toată lumea te vede favorită şi stadionul arată ca un câmp de rapiţă, ce poţi face ca să nu dezamăgeşti? Presezi! Presezi până când găseşti o fisură. Şi dacă nu o găseşti, o creezi. Exact asta au făcut brazilienii cu apărarea Croaţiei. Neymar, Oscar sau Paulinho au fost cei mai insistenţi. Lovren şi Corluka s-au opus cât au putut, dar au rezistat doar 29 de minute. Oscar a recuperat o minge la centrul terenului, a pasat pentru Neymar, care l-a învins pe Stipe Pletikos cu un şut de la 20 de metri.
„A fost mai bine decât ne-am închipuit. Speram să câştigăm, dar să debutezi în aşa fel la Cupa Mondială este extrem de îmbucurător", a spus Neymar, care a fost desemnat cel mai bun jucător al întâlnirii.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















