Ședința Parlamentului de la Chișinău a debutat cu felicitări la adresa românilor, de Ziua Națională a României: „Viitorul R. Moldova depinde și de calea pe care o alege România”. Deputatul cu cetățenie română care s-a arătat deranjat
2103
Ședința Parlamentului de la Chișinău a debutat joi, 28 noiembrie, cu felicitări adresate românilor cu ocazia Zilei Naționale a României, marcată anual pe 1 decembrie.
„Pe 1 decembrie, românii de pretutindeni, dar și prietenii României sărbătoresc Ziua României. La mulți ani tuturor românilor!”, a exclamat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Potrivit spicherului, în acest an, ziua de 1 decembrie are un rol mai deosebit – românii își vor alege parlamentarii „care vor duce România înainte”.
„Este un exercițiu important, de aceea vin cu un apel repetat către toți moldovenii cu cetățenie română să ieșim într-un număr cât mai mare și să apărăm viitorul României. Să demonstrăm și de această dată, dar și pe 8 decembrie, la alegerile prezidențiale, că pașaportul românesc nu este doar un beneficiu, dar și o responsabilitate. Viitorul R. Moldova depinde și de calea pe care o alege România, iar astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de o Românie puternică. La mulți ani, România!”, a declarat Igor Grosu.
Mesajul președintelui Parlamentului a fost aplaudat în picioare de către deputații majorității parlamentare, dar și de câțiva din opoziția prorusă.
Printre aceștia nu s-a numărat și transfugul Vasile Bolea, care a lăsat socialiștii în favoarea unui partid afiliat condamnatului Ilan Șor.
Legislatorul care deține și cetățenia română(!) s-a arătat deranjat că partidele politice din stânga Prutului și demnitarii au îndemnat cetățenii români de aici să voteze anumiți candidați la alegerile din România.
Bolea a cerut audierea conducerii Comisiei Electorale Centrale și a miniștrilor Afacerilor Externe și Afacerilor Interne, Mihai Popșoi și Daniela Misail-Nichitin.
„Solicităm audierea Comisiei Electorale Centrale, a miniștrilor Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, ministrei Afacerilor Interne cu privire la implicarea factorilor politici și a demnitarilor din R. Moldova în procesele electorale din statul vecin, România. În ultimele zile, în ultimele săptămâni au fost trimise diferite mesaje SMS de agitație pentru un candidat și un partid la alegerile din țara vecină. Este important să vedem baza legală de a cheltui banii contribuabililor noștri pentru o campanie electorală străină și rapoartele acestor cheltuieli. Vreau să vă amintesc că partidele din R. Moldova primesc bani de la bugetul de stat”, a declarat Bolea.
Propunerea transfugului a acumulat doar opt voturi.
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
15.11.2026
06:01
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european















