Scrisoarea secretă trimisă de Viktor Orban liderilor UE după vizita la Moscova. Ce a discutat premierul ungar cu Putin
1052
Profimedia
Premierul ungar Viktor Orban a scris o scrisoare confidențială pe care a trimis-o președintelui Consiliului European Charles Michel și liderilor UE după vizita sa la Moscova, în care a făcut un „rezumat” al discuțiilor pe care le-a avut cu Vladimir Putin, scriu mai multe publicații ucrainene.
Scrisoarea este datată 5 iulie și ar fi fost trimisă din Azerbaidjan, unde Viktor Orban a ajuns după vizita la Moscova, potrivit publicațiilor Ukrainska Pravda și Sistema, un proiect de jurnalism de investigație, care au văzut documentul.
În scrisoare, premierul ungar insistă asupra faptului că „nu a prezentat nicio propunere și nu a exprimat nicio opinie în numele Consiliului European sau al Uniunii Europene” în timpul vizitei la Moscova și că orice afirmații contrare sunt „nefondate”.
În legătură cu discuția pe care a avut-o cu Putin, Viktor Orban a scris că atitudinea liderului de la Kremlin față de situația de pe front „diferă semnificativ de înțelegerea președintelui Zelenski”.
„Putin nu a menționat în niciun fel pierderile rusești. În ceea ce privește pierderile ucrainene, partea rusă estimează pierderile lunare ale forțelor ucrainene la 40 000 - 50 000 de soldați, care au crescut și mai mult în ultimele săptămâni. Prin urmare, el [Putin] a fost surprins că președintele ucrainean a respins propunerea de încetare temporară a focului”, a mai scris Orban, potrivit surselor citate de Digi24.ro.
Cifrele prezentate de Putin sunt mult diferite de cele anunțate în februarie de Volodimir Zelenski, care vorbea de 31 000 de soldați ucraineni uciși, sau de rapoartele SUA, care vorbeau de 70 000 de morți și 120 000 de răniți în 2023.
Condițiile lui Putin
În scrisoare se mai precizează că Putin este pregătit să ia în considerare o posibilă încetare a focului, care „nu va servi ca o redistribuire și reorganizare sub acoperire a forțelor ucrainene”.
Premierul ungar a adăugat că Rusia - potrivit lui Putin - este pregătită să accepte doar condițiile stabilite în timpul discuțiilor de la Istanbul în aprilie 2022, „în special al cincilea paragraf al documentului, care definește garanțiile internaționale de securitate care ar trebui să fie oferite Ucrainei”.
Acest lucru se referă la dreptul de veto pentru așa-numiții garanți de securitate pentru Ucraina în cazul utilizării forței împotriva acesteia, iar Rusia dorea să se numere printre acești garanți.
Scrisoarea continuă spunând că Moscova este pregătită să facă „schimb de opinii” cu privire la așa-numita propunere de pace înaintată de China și Brazilia.
Această „propunere” prevede „discuții de pace” între Ucraina și Rusia și nu face nicio referire la necesitatea de a restabili integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei.
Cum vede Orban situația
În continuarea documentului, Orban a repetat argumentele sale potrivit cărora „Europa are nevoie de pace” pentru prosperitate economică și că șansele de pace sunt în scădere, „deoarece canalele diplomatice sunt blocate și nu există un dialog direct între părți”, mai scrie Ukrainska Pravda.
„Timpul este un factor crucial în lumina intensificării ostilităților și a creșterii rapide a numărului de victime. Dacă nu oprim acest proces, în următoarele două luni vom asista la pierderi și evoluții militare pe linia frontului mai dramatice decât oricând înainte”, a spus el.
În final, Orban consideră că Statele Unite nu vor putea da dovadă de „leadership politic” pe această temă în următoarele luni din cauza alegerilor prezidențiale din noiembrie, astfel încât este necesar să se ia în considerare lansarea unei „inițiative europene” în spiritul „autonomiei strategice”.
09.04.2026
18:19
297
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
306
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
280
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
255
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
310
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
358
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
332
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
347
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
313
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
383
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
18:19
290
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
297
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
273
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
250
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
305
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
349
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
326
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
337
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
308
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
377
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
339
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
356
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
588
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
388
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
464
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
559
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
763
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
594
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
560
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
783
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
766
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
623
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
670
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
639
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
649
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














