Sclavi în R. Moldova
3291
Discriminare: Mai mulți tineri cu retard mintal au muncit la ferma unui jurist din satul Brănești, raionul Orhei, în condiții mizere
Deși a trecut mai bine de jumătate de an de când a ieșit la iveală cazul în care un fermier din Orhei a adăpostit, timp de câțiva ani, niște tineri cu retard mental, punându-i să îndeplinească munci fizice și agricole la gospodăria și ferma sa, statul nu s-a obosit să-i monitorizeze, lăsându-i în plata Domnului. Mai mult, autoritățile nici nu s-au interesat dacă aceștia au pensie de invaliditate, acte, unde dorm și ce mănâncă. Acum, acești tineri s-au risipit în cele patru zări ale R. Moldova, încercând să supraviețuiască. Însă, de unii singuri le este greu să se descurce.
Trei diplome, dar aceeași meserie
Pe Lilia B., una dintre tinerii care s-au aflat la miniferma de animale a lui Alexandru Procop, am găsit-o trebăluind prin gospodăria sa dintr-un sat din raionul Orhei. „Numai ce am venit de la soțul meu, care lucrează în marginea satului la un iaz, și i-am dus mâncare”, explică tânăra. Lilia locuiește împreună cu soacra și are o fetiță. Căsuța nu are dimensiunile mai mari decât ale unei cocioabe, dar pentru ea e o mare bucurie că are un acoperiș deasupra capului. „Sunt orfană, iar pe mama am văzut o singură dată, când eram în clasa a șasea la orfelinat. Era vara,după asta nu m-a mai vizitat niciodată”, povestește aceasta.
Lilia s-a aflat până la 18 ani, împreună cu încă trei tineri, care au lucrat și ei la ferma juristului, la Școala auxiliară internat din satul Vâsoca, raionul Soroca. Apoi, cei patru au plecat să învețe la Școala de meserii nr. 16 din satul Valea Norocului din Sângerei. „Când am terminat internatul, ne-au spus că o să plecăm la mănăstire, apoi a venit Claudia Mihailovna și ne-a luat la școala din Valea Norocului. Acolo, am învățat trei ani de lucrător agricol în gospodărie și am și diplomele”, spune tânăra, mândră de reușitele sale.
„Nu am învățat niciodată calculatorul”
Lilia are trei diplome. Primul an a terminat programul de pregătire profesională în domeniul „calculator”, cu media 6,2 la examenul de specialitate. Însă, în cele 10 discipline pe care le-a studiat pe parcursul anului 2005-2006(pomicultură, legumicultură, florărie, avicultură, zootehnie, bazele pedagogiei, protecția muncii, educația fizică, codul muncii, practica), nu este nici pomeneală de informatică, tehnologia informației sau ceva care ar avea tangență cu această profesie. „Eu nu știu calculiator, niciodată nu am învățat așa ceva. Era un câmp împrejurul școlii și acolo puneam cartofi, prășeam, da’ lucra numai grupa noastră. Asta după lecții. Internet eu nu știu, că eu nu am lumină în casă, dar nu să mai am așa nebunii”,zice femeia, mirându-se că ea ar fi învățat vreodată calculatorul.
În celelalte două diplome, este scris că Lilia a fost înmatriculată timp de doi ani la aceeași specialitate: „lucrător în gospodăria agricolă” și din nou figurează aceleași discipline. Cu media de calificare la examenul de specialitate în 2007 de 6,2, iar în 2008 cu media 8.00. „Eu deja știam ce o să-mi cadă la examen. Dacă trei ani la rând dădeam aceleași probe”, râde pe înfundate tânăra.
Profesia de „calculator”, înseamnă calcularea salariilor
Directoarea școlii de meserii, Claudia Nichicin,zice că îi era milă de Lilia și deaceea a ținut-o atâta timp la școală. „Acestor copii foarte greu li se dădea școala și trebuie să muncești separat cu ei. E bine că ei sunt integrați în societate. Ea a făcut această profesie, pentru că e mai ușor să învețe structura copacului, decât a tractorului. Era un teren agricol și-și dezvoltau abilitățile de a lucra. Însă, profesia de calculator nu înseamnă calculator, ci calcularea anumitor operațiuni, a salariului. Erau niște lucruri superficiale. Vara, Lilia pleca la tabără, era pedagog social, făcea diferite jocuri. Erau toată ziua ocupați. Pentru că era orfană, i se dădea anual o sumă de bani, iar Lilia primea îmi pare că 750 de lei. Primea în fiecare an suma aceasta”, zice Nichicin.
După care, în vara anului 2008, la școala din Valea Norocului își face apariția Alexandru Procop și o ia pe Lilia la dânsul acasă, motivând că ar dori să înfieze un copil. „Ghea’ Sașa m-o luat la dânsul acasă și m-o înfiat. Era vorba să stau toată vara și, dacă îmi plăcea, rămâneam la el mai departe, dacă nu - mă întorceam în al patrulea an la școală. Eu am rămas până de ziua lui de naștere, 3 noiembrie. Atunci l-am cunoscut pe soțul meu și nu m-am mai întors la Valea Norocului. Doar am fost și mi-am luat diplomele, iar Claudia Mihailovna mi-o zis că nu mă mai primește, că nu am venit la timp și m-am întors la ghea’ Sașa”, strânge tânăra diplomele la piept ca pe cea mai mare comoară.
„Nu ne dădea bani, că ne hrănea și îmbrăca”
Însă, despre bărbatul care a venit la școală și a luat acești copiii la minifermă, Nichicin nu a mai dorit să explice nimic, adăugând doar că „A venit domnul Procop. A luat-o pe Lilia pe vară să vadă dacă îi place și acolo a rămas. S-a căsătorit, are și copil. Apoi peste un an i-a luat și pe Vadim, Andrei și Ion. Mă gândeam că vor avea un post de lucru, dar iaca din cauza lor am căzut ca bănuită, cum că i-aș fi vândut pe niște bani. Doamne ferește, nici prin cap să-mi treacă să pățesc așa ceva”, ziceNichicin.
Lilia spune că era destul de bine la Alexandru Procop, doar că nu a primit niciodată vreun salariu. „Lucram prin jurul gospodăriei, iar băieții munceau la fermă. Eu mâncam cu ei la masă, dar nu dormeam în casa lor, ci pe-o lejancă. Nu mi-a dat niciodată bani, că ei îmi cumpărau haine de la gumanitarcă (la mâna a doua – n.r.) și mă hrăneau. Dar nici nu am cerut bani, că eu aveam mulți bani de la școalăși-i țineam la ghea’ Sașa. Banii ceia s-au terminat,că el mi-o cumpărat de îmbrăcat și de încălțat. Și-o zis că hainele celea sunt tare scumpe, de asta o cheltuit toți banii”, adaugă tânăra.
„Eu sunt orfan. Cine are nevoie de mine?”
Și Vadim a confirmat că s-a aflat două ierni la ferma din Brănești, Orhei. „Acolo râneam la porci și dădeam mâncare la animale. Se mai întâmpla că mâncam odată la două zile, iar uneori, dacă nu voiam să lucrăm, mai primeam și câte o palmă. Am stat atâta timp, că nu aveam unde să ne ducem. Eu sunt orfan. Cine are nevoie de mine?”, se întreabă retoric tânărul.
Lilia menționează că soția lui Alexandru Procop le făcea mâncare, doar că ei uitau să o sune și să o anunțe când se termina hrana. „Tanti Nadea le făcea mâncare și le trimitea. Îi suna și-i întreba dacă au sau nu mâncare, iar ei spunea că au. Se întâmpla când vreo două zile nu le trimitea nimic, că ei ziceau că au, iar când ne duceam cu tanti Nadea la fermă să mulgem vacile și-i controla dacă este mâncare, castrulile(cratițele – n.r.) erau goale și-i ocărau că minciuneau”, adaugă tânăra.
Ei pot fi manipulați ușor
În ziua de 5 februarie curent, Alexandru Procop, vicepreşedintele Asociaţiei „Adjuta-Cives”, a fost reţinut de către poliție, fiind bănuit că, în perioada 2008-2011, a profitat de situaţia materială precară a unor tineri, le-a promis un loc de muncă plătit şi i-a transportat la ferma sa, care se află în localitatea Brănești. Tinerii au fost aduși la Centrul de asistenţă şi protecţie a victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de ființe umane (CAPVTFU).
„A fost adusă la Centru o grupă de vreo șase persoane. Vreo patru din ei sunt educați în școlile internat. Majoritatea dintre ei sunt orfani și cu retard mental de gradul doi. Ei nu pot număra și gestiona banii. Noi dacă le dăm 50 de lei, ei îi cheltuiesc timp de cinci minute, sau dacă le dăm 100 de lei, în aceleași cinci minute îi cheltuiesc. Ei nici nu deosebesc care bancnotă este de cinci sau care de 1000. Cum poți să ai de la ei informație obiectivă? Ei nu se orientează în timp. Da, ei pot să-ți descrie un eveniment, cum i-a bătut cineva sau cum au fost bolnavi, dar când s-a întâmplat nu pot să-ți spună. Ei pot fi manipulați foarte ușor de ambele părți”, susține psihologa Lilia Gorceac.
„Din cauza vagabonzilor aceștia, am probleme”
Lilia Gorceac menționează că niciunul dintre acești tineri nu avea acte. „I-am făcut unuia dintre ei carnet de pensionar.La alții - buletin de identitate. De soarta lor nu s-a interesat nimeni. Ce mănâncă, cu ce trăiesc, unde lucrează. Această categorie de oameni are nevoie de un tutore sau de asistent social care să-i ajute. Nivelul lor de dezvoltare e la nivelul copilului de cinci ani. El nu poate fi responsabil, el e un copil. Viața lor se limitează la niște necesități biologice. Ei nu cunosc altă viață, pentru că, având retard mental, ei nu percep emisiunile de la televizor și nu le este interesant. În astfel de capcane au mai nimerit tineri cu retard mental”, explică psihologa.
Asistentul social din satul Ivancea, raionul Orhei, Ina Rotaru, spune că ea nu reușește să-i verifice pe toți, fiindcă lucrează în trei sate. „Din cauza vagabonzilor aceștia, trebuie să am eu probleme. Eu nu-i discriminez, dar ce vină am eu că au poposit la mine în sat și au lucrat la ferma lui Procop. Eu i-am explicat Liliei să se ducă la Casa Națională de Asigurări și să-și facă pensia. Bine că de băut găsesc și știu cum să cumpere alcool, dar o pensie să-și facă nu pot. Eu sunt asistent social pe trei sate și nu reușesc cu toți. Am probleme mai mari pe capul meu decât pensia Liliei”, zice Rotaru.
Este sau nu un caz de trafic?
Procurorul care se ocupă de cazul privind exploatarea tinerilor cu retard mental la ferma lui Procop, Ion Dadu, nu a dorit să ne oferemai multe informații, motivând că sentința de judecată nu s-a pronunțat definitiv. „Eu zic că da, este un caz de trafic, dar vom vedea ce va spune judecătorul în sentința finală”, spune Dadu.
„Noi am acumulat destule probe ca să demonstrăm că este un caz de trafic, iar Procop s-a folosit de niște tineri cu retard mental, neremunerându-i și lucrând în condiții de sclavie. Când am percheziționat ferma, i-am găsit pe acești tineri acolo în condiții mizere. Care va fi deja verdictul judecății, eu nu pot să știu”, a precizat Iurie Podarilov, director adjunct al Centrului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (CCTP).
De partea cealaltă, avocata lui Alexandru Procop, Ana Ursachi, afirmă cu toată responsabilitatea că nu este un caz de trafic, ci că acest dosar ar avea conotații politice. „Eu zic că este o coincidenţă această reţinere. Ea a avut loc la o săptămână după ce domnul Procop a făcut declaraţii în adresa deputatului democrat Vlad Plahotniuc. El a luat acești copii și a făcut-o din suflet, deoarece după internat statul nu mai are grijă de ei. Au fost terorizați la procesul de judecată, iar expertiza medico-psihiatrică arată că ei au discernământ. Cum, când ei nu știu în ce perioadă au muncit? Unul dintre ei a afirmat că nu primeau întotdeauna salariu, dar dacă cereau bani, le dădea”, a declarat Ursachi.
Pe ce drumuri au apucat tinerii?
În schimb, tinerii nu prea înțeleg ce s-a întâmplat în acea zi de 5 februarie. „Eu nu sunt vinovată cu nimic. Pe noi a venit și ne-a luat poliția, dar noi nu am pârât nimic. Ghea’ Sașa nu mai vorbește cu mine. A zis că ceea ce i-am făcut noi lui, el nu iartă, dar noi nu i-am făcut nimic”, se apară Lilia.
Lilia e o tânără cu trăsături frumoase ale feței. Înaltă și slăbuță. Deși nu înțelege foarte multe, îți spune cu exactitate anumite date și cifre. Mai mult, poartă de grijă fetiței sale și duce de mâncare soțului. La fel și Vadim poate să răspundă la întrebările pe care le pui, deși încruntă din sprâncene când oferă anumite răspunsuri. După ce va termina tratamentul la CAPVTFU, își dorește să meargă într-un centru pe viață pentru tinerii cu retard mental, dacă nu va fi acceptat, atunci nu știe unde să se ducă.
Ceilalți băieți, Ion și Andrei, au plecat la fratele lor într-un sat din Orhei. Însă nici ei nu beneficiază de pensie. Asistenta socială Galina Petrașco spune că le-a explicat faptul că ei trebuie să se ducă să-și facă actele pentru a beneficia de pensie, dar ei nu au vrut. „Ion lucrează în suburbia Chișinăului, dar Andrei, după ce a fost la Centru, a revenit la noi, dar nu a încălzit mult locul și a fugit. L-a sunat într-o seară pe Ion și l-a anunțat că pleacă în România cu o doamnă la cules mere. Nu mai știu de vreo câteva luni pe unde e. Nu are pensie, doar buletin de identitate și poliță”, explică cumnata fraților Ion și Andrei, Angela P.
Potrivit datelor statistice oferite de Ministerul Afacerilor Interne, în 2012 au fost înregistrate 11 cazuri de trafic de ființe umane prin exploatarea la muncă în R. Moldova, iar anul acesta, până la 1 septembrie, au fost identificate 15 victime.
13.02.2026
09:34
424
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
12.02.2026
20:58
533
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
17:47
656
Parlamentul a votat în primă lectură reforma Codului Educației: școli reorganizate, note reintroduse și sprijin extins pentru profesori și elevi
12.02.2026
17:07
559
Buget majorat la 91,5 milioane lei pentru federațiile sportive în 2026, în funcție de performanțele din 2025
12.02.2026
13:02
550
MEC pornește campania națională „O scrisoare ține loc de îmbrățișare” pentru copiii din Ucraina
12.02.2026
09:37
684
Cursuri gratuite de limba română în șapte școli din Moldova pentru integrarea a peste 500 de copii refugiați ucraineni
11.02.2026
20:59
685
Republica Moldova se încălzește: vreme mai blândă joi, 12.02.2026
11.02.2026
17:54
850
Universitatea de Stat din Comrat, la 35 de ani: Maia Sandu cere protejarea limbii și culturii găgăuze
11.02.2026
17:07
853
Dan Perciun îi cheamă pe studenții la științe exacte spre o carieră de profesor: „Avem mare nevoie de voi în școli”
11.02.2026
16:59
739
Guvernul aprobă un nou regulament pentru școlile sportive: cadru modern, inclusiv și orientat spre performanță
13.02.2026
13:21
27
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
286
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
341
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
355
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
313
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
416
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
436
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
518
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
442
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
479
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
498
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
497
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
501
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
508
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
433
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
13.02.2026
05:37
565
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
13.02.2026
01:46
603
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
609
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
572
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
595
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
580
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
510
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
532
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
604
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
666
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39





Inapoi














