SCANDALOS// Socialiștii vor referendumuri în toată republica. Au înregistrat deja proiecte de hotărâri în două consilii raionale
1412
Partidul Socialiștilor condus de Igor Dodon propune organizarea unor referendumuri consultative în toate raioanele republicii pentru determinarea vectorului politic extern al statului. Potrivit liderului PSRM, plebiscitul din Găgăuzia a demonstrat că cetățenii nu-și doresc apropierea de Uniunea Europeană.
„Devine necasară consultarea opiniei majorității cetățenilor R. Moldova. Vin cu inițiativa de a petrece referendumuri locale în toate raioanele. Legislația și constituția permite să se desfășoarea plebiscite pentru întrebări la nivel local... Mă adresez tuturor partidelor de stânga: Să organizăm această activitate împreună”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei conferințe de presă.
Socialiștii au precizat că vor insista ca la prima ședință a Parlamentului să fie inclus un proiect de hotărâre prin care să se anunțe un referendum la nivel național. „Fiind conștienți de faptul că majoritatea deputaților nu va accepta acest lucru vom acționa la nivel local”, a punctat Dodon.
În această dimineață, socialiștii din Consiliile raionale Râșcani și Bălți au înregistrat câte un proiect de hotărâre prin care se propune consultarea cetățenilor privind necesitatea apropierii de Uniunea Euroasiatică. „Până la sfărșitul zilei astfel de inițiative vor fi înregistrate și în alte localități”, a dat asigurări Igor Dodon.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















