Scandal MONSTRU în Formula 1, după ce Hamilton l-a şicanat pe Vettel, iar germanul a intrat intenţionat în britanic!
2443
Scandal imens în Formula 1 după incidentul care a marcat Marele Premiu al Europei. Cursa de la Baku a fost întreruptă cu steagul roşu după 23 de tururi, când Sebastian Vettel a intrat în Lewis Hamilton, într-un moment în care Saftey Car-ul era pe pistă.
Aflat în spatele lui Hamilton în acel moment, Vettel s-a simţit şicanat de pilotul Mercedes, după ce acesta a frânat brus în faţa sa. Germanul susţine că nu a putut frâna şi l-a lovit pe britanic în spate, după care, într-o manevră evident deliberată, s-a pus în paralel cu acesta şi l-a lovit uşor, fără ca cele două monoposturi să sufere pagube.
Cei doi au continuat cursa, Vettel a primit o penalizare de 10 secunde (stop&go), dar chiar şi aşa a reuşit să termine cursa înaintea lui Hamilton. Germanul de la Ferrari a încheiat Marele Premiu al Europei pe locul 4, în timp ce Hamilton s-a clasat pe locul 5.
- Podiumul MP al Europei: 1. Daniel Ricciardo (Red Bull), 2. Valtteri Bottas (Mercedes), 3. Lance Stroll (Williams)
La final, cei doi piloţi au avut un schimb dur de replici, cu Hamilton determinat să "tranşeze" disputa chiar şi cu o confruntare fizică.
Ce au declarat cei doi
Lewis Hamilton: "Cu siguranţă nu am frântat intenţionat, ca să-l fac să intre în mine. Am procedat aşa cum fac de fiecare dată. Dormea pe el şi de aia nu a putut să evite contactul. Apoi, să mergi pe lângă cineva şi să-l loveşti este o ruşine! Dacă vrea să demonstreze că e bărbat, să facă asta în afara maşini şi să rezolvăm problema faţă în faţă. Dacă face asta în timp ce suntem în maşini, viaţa cuiva poate fi pusă în pericol. Din fericire amândoi aveam viteze mici, dar gândiţi-vă ce s-ar fi putut întâmpla în altă situaţie. Oare ce impresie îşi vor face copiii care au urmărit cursa şi au văzut un multiplu campion mondial care procedează aşa? O penalitate de 10 secunde mi se pare mică pentru aşa ceva. Nu vreau să-l văd în faţa ochilor acum pentru că s-ar putea să iasă altceva".
Sebastian Vettel: "Într-adevăr, liderul stabileşte ritmul cursei, dar când a ieşit din viraj a accelerat, apoi a frânat brusc şi n-am mai putut să mă opresc. Nu credeam că e genul care să facă aşa ceva, dar până la urmă pare că asta s-a întâmplat. Nu sunt deloc mulţumit, dacă m-au penalizat pe mine, trebuia să fie şi el penalizat. Nu am nicio problemă cu Hamilton. O să vorbesc cu el şi o rezolvăm situaţia"
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















