Sake-ul japonez, inclus de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii
1390
Reuters Meşteşugul fabricării sake-ului - băutura alcoolică obţinută din orez fermentat, strâns legată de cultura şi religia arhipelagului nipon - a fost inclus miercuri de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii, informează AFP, citat de Agerpres.
Această înscriere include şi shochu, o băutură (din cartofi dulci, orz, orez etc.) distilată în principal în sud-vestul Japoniei, în timp ce mult mai cunoscutul sake, obţinut din orez japonez, este produs în toată ţara şi uneori chiar în străinătate.
- O băutură cu o istorie de două milenii -
Istoricii cred că locuitorii arhipelagului nipon fabricau deja o băutură similară în urmă cu peste 2.000 de ani, iar documente chineze din secolul al III-lea îi descriu pe japonezi ca fiind un popor amator de alcool.
În epoca Heian (794-1185), palatul imperial avea deja un departament care supraveghea fabricarea sake-ului şi utilizarea sa în ritualuri, potrivit Asociaţiei japoneze a producătorilor de sake şi shochu (JSS).
Tehnica de fermentare în mai multe etape ar fi fost stabilită la mijlocul erei Edo (1603-1868) şi a rămas aproape neschimbată de atunci.
În prezent există circa 1.400 de fabrici de sake active în arhipelag, potrivit JSS. Fabrici de sake au apărut însă şi în alte ţări precum Franţa, Statele Unite sau Noua Zeelandă.
- Ocazii importante -
În şintoism, principalele ofrande aduse zeilor sunt tradiţional orezul, prăjiturile de orez şi sake-ul.
Băutura este prezentă în toate ritualurile şintoiste, în special la nunţi, unde mirii beau sake din aceeaşi cupă pentru a simboliza uniunea lor.
Sake-ul este, de asemenea, utilizat pentru a marca numeroase evenimente şi ocazii, de la deschiderea unui magazin la victoriile electorale, pentru a sărbători Anul Nou sau pur şi simplu pentru a le permite angajaţilor japonezi, cunoscuţi drept „salarymen", să strige „kanpai!" („sănătate!").
- Consum în scădere -
Datorită popularităţii altor băuturi precum berea sau vinul, a schimbării obiceiurilor şi a unei anumite pierderi de interes din partea generaţiilor tinere faţă de băutura naţională, consumul de sake în Japonia s-a redus la un sfert în ultimii 50 de ani.
În 2023, japonezii au consumat doar 390 de milioane de litri, comparativ cu 1,7 miliarde de litri în 1973.
Succesul sake-ului în străinătate are, totuşi, o traiectorie opusă, deşi cea mai mare parte a producţiei este încă consumată în Japonia: exporturile au crescut de peste două ori din 2011, ajungând la 29 de milioane de litri în 2023, cei mai mari consumatori fiind Statele Unite şi China.
Atenţie, însă, când comandaţi „sake" în Japonia: cuvântul se referă la toate băuturile alcoolice. Pentru alcoolul de orez, trebuie să cereţi "nihonshu".
Sake-ul are un conţinut de alcool mai mare decât berea sau vinul, dar mai scăzut decât shochu.
11.04.2026
08:05
408
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
682
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
655
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
654
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
655
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
687
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
837
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
663
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
604
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
790
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
658
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
599
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
401
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
676
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
650
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
650
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
653
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
685
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
834
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
661
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
602
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
785
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
656
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
597
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
947
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
746
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
847
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
851
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
845
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
783
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1001
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1021
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
932
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
854
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
768
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
862
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
952
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














