Stiri
Saakașvili: „R. Moldova este un exemplu uimitor”
Important
11.07.2013
19:23
1480
1480
Președintele Georgiei, Mikheil Saakașvili a venit cu laude la adresa R. Moldova după ce s-au încheiat discuțiile în cadrul celui de-al III Summit al Partidului Popular European (PPE) al șefilor de stat şi de guvern din țările Parteneriatul Estic.
Potrivit șefului statului georgian, Chișinăul a implementat cu pași rapizi mai multe reforme și a aplicat în practică recomandările Uniunii Europene. „R. Moldova este un exemplu uimitor a ceea ce înseamnă apropierea de UE, odată ce este o țară care a avut de suferit în urma colapsului din fosta URSS”, a declarat Saakașvili.
Gazda evenimentului, liderul PLDM Vlad Filat s-a arătat mulțimit de discuțiile avute în cadrul summitului și a precizat că asemenea întruniri sunt utile pentru toate statele care intenționează să ajungă în marea familie europeană.
Precizăm că mâine, președintele Georgiei va avea o întrevedere la Reședința de Stat cu șeful Legislativului Igor Corman.
Potrivit șefului statului georgian, Chișinăul a implementat cu pași rapizi mai multe reforme și a aplicat în practică recomandările Uniunii Europene. „R. Moldova este un exemplu uimitor a ceea ce înseamnă apropierea de UE, odată ce este o țară care a avut de suferit în urma colapsului din fosta URSS”, a declarat Saakașvili.
Gazda evenimentului, liderul PLDM Vlad Filat s-a arătat mulțimit de discuțiile avute în cadrul summitului și a precizat că asemenea întruniri sunt utile pentru toate statele care intenționează să ajungă în marea familie europeană.
Precizăm că mâine, președintele Georgiei va avea o întrevedere la Reședința de Stat cu șeful Legislativului Igor Corman.
Stiri relevante
12.09.2013
07:20
1437
Guvernul se inspiră de la eBay
12.07.2013
13:15
1171
Saakașvili: „În doi sau trei ani, Federația Rusă nu va avea probleme cu noi”
10.09.2013
11:24
9937
Firma care administrează restaurantul „Golden Nica”, certată cu legea
10.09.2013
09:51
13593
Strugure gigant, descoperit la Cărpești! Cântărește peste patru kilograme
09.09.2013
14:15
10267
GALERIE FOTO // „Faimosul” restaurant „Golden Nica” – focar de infecție
09.09.2013
12:28
8359
VIDEO // Corman despre Rogozin: „Se părea că rușii o să dea drumul la armele atomice chiar a doua zi”
09.09.2013
11:22
4085
Intoxicație la nuntă // O persoană a murit, iar alte 20 sunt internate la Spitalul din Ungheni
08.09.2013
16:17
2585
Statul care va asista R. Moldova la reformarea Căilor Ferate
08.09.2013
11:23
2520
Patriarhul Kiril va avea o întrevedere cu încă un politician din R. Moldova, deşi nu a fost anunţată în program
08.09.2013
09:05
2759
FOTO // Patriarhul Kiril, întâmpinat cu trandafiri albi la Căpriana
07.09.2013
18:03
2512
REPORTAJ FOTO // Kiril a adunat trei preşedinţi ai R. Moldova la un loc!
12.09.2013
07:20
12.07.2013
13:15
10.09.2013
11:24
10.09.2013
09:51
09.09.2013
14:15
09.09.2013
11:22
08.09.2013
16:17
08.09.2013
11:23
08.09.2013
09:05
07.09.2013
18:03
Top stiri
12.11.2026
21:57
148
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
273
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
314
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
396
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
330
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
383
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
368
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
479
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
385
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
398
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
395
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
408
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
435
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
430
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
407
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
510
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
474
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
468
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
414
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
416
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
12.11.2026
15:30
486
Navele de pasageri vor fi verificate periodic, iar plecarea poate fi interzisă dacă există deficiențe
12.11.2026
15:23
429
MEC extinde măsurile pentru incluziunea educațională a copiilor romi
12.11.2026
15:00
489
Zelenski anunță noi limitări ale Starshield în Ucraina, după restricțiile din octombrie
12.11.2026
14:50
646
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Reținere pentru SPIONAJ: O persoană colecta informații pentru serviciile speciale ale Rusiei și structurile de la Tiraspol
12.11.2026
14:42
484
Procuratura Anticorupție și Institutul Basel discută despre recuperarea bunurilor infracționale
12.11.2026
14:37
478
Valeriu Chiveri și ambasadorul SUA au discutat despre reintegrarea țării
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















