START perioadei electorale pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie
1641
Perioada electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 începe luni, 7 august, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC).
Potrivit Codului electoral, perioada electorală durează până în ziua în care rezultatele alegerilor sunt confirmate de către organele competente, dar nu poate fi mai mare de 120 de zile.
Astfel, în perioada următoare vor fi ajustate și aprobate actele normative subsecvente legii electorale, constituite organele electorale ierarhic inferioare, asigurate mijloacele necesare pentru desfășurarea scrutinului, organizate instruiri pentru funcționarii electorali și activități de informare pentru alegători și alți subiecți electorali, desemnați și înregistrați candidații la funcțiile elective, generate listele electorale și pregătite buletinele de vot, precum și alte materiale electorale.
Amintim că CEC a aprobat Hotărârea cu privire la stabilirea datei alegerilor locale generale pe 4 iulie curent, iar săptămâna trecută - Programul calendaristic pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale generale, care va fi remis autorităților publice locale și centrale, partidelor politice reprezentate în Parlament, precum și organelor electorale, după constituirea acestora.
Perioada de desemnare și înregistrare a candidaților va începe pe 6 septembrie 2023.
Campania electorală pentru alegerile locale generale va începe la 6 octombrie 2023.
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
20.10.2026
14:37
20.10.2026
14:16
20.10.2026
13:36
20.10.2026
13:34
20.10.2026
13:27
20.10.2026
13:22
20.10.2026
13:13
20.10.2026
15:08
20.10.2026
14:37
20.10.2026
14:16
20.10.2026
13:36
20.10.2026
13:34
20.10.2026
13:27
20.10.2026
13:22
20.10.2026
13:13
20.10.2026
12:42
20.10.2026
12:07
20.10.2026
12:02
20.10.2026
11:41
20.10.2026
11:27
20.10.2026
11:27
20.10.2026
09:54
20.10.2026
09:45
20.10.2026
09:34
20.10.2026
09:09
20.10.2026
09:07
20.10.2026
08:44
20.10.2026
08:17
20.10.2026
07:37
20.10.2026
07:30
20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















