Stiri
Rușii, ucrainenii, românii, turcii și azerii sunt cei care încalcă cel mai frecvent regimul de ședere în R. Moldova.
Potrivit Poliției de frontieră, de la începutul sezonului estival au fost prinși peste 300 de cetățeni străini care au încălcat regimul de ședere.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au reţinut 15 persoane pentru încălcarea regimului de ședere în punctele de trecere a frontierei de stat.
De menționat că un străin are dreptul legal de ședere pe teritoriul țării timp de 90 de zile cumulativ, într-un interval de șase luni.
După consumarea celor 90 de zile, cetățeanul străin este obligat să părăsească R. Moldova, însă poate reveni după expirarea termenului de șase luni de la data primei intrări.
Cei care încalcă aceste norme riscă o amendă de până la două mii de lei, cu sau fără expulzare din R. Moldova.
Galina Munteanu
Rușii și ucrainenii - în topul cetățenilor străini care încalcă regimul de ședere în R. Moldova
Social
31.07.2013
14:56
1611
1611
Potrivit Poliției de frontieră, de la începutul sezonului estival au fost prinși peste 300 de cetățeni străini care au încălcat regimul de ședere.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au reţinut 15 persoane pentru încălcarea regimului de ședere în punctele de trecere a frontierei de stat.
De menționat că un străin are dreptul legal de ședere pe teritoriul țării timp de 90 de zile cumulativ, într-un interval de șase luni.
După consumarea celor 90 de zile, cetățeanul străin este obligat să părăsească R. Moldova, însă poate reveni după expirarea termenului de șase luni de la data primei intrări.
Cei care încalcă aceste norme riscă o amendă de până la două mii de lei, cu sau fără expulzare din R. Moldova.
Galina Munteanu
Stiri relevante
28.09.2023
09:38
1748
DOC // Maia Sandu a acceptat candidatura lui Petru Rotaru în calitate de MINISTRU al Finanțelor. Șeful SFS va depune astăzi JURĂMÂNTUL
09.06.2016
09:46
3235
Interziși în UE. Câți moldoveni au fost întorși din drum în doar 24 de ore
05.03.2016
18:15
3519
Sute de persoane REŢINUTE de Poliție în doar 48 de ore
17.12.2015
19:30
2896
Măsuri SPECIALE la frontieră în perioada sărbătorilor de iarnă
18.11.2015
09:39
4191
Doi tineri REȚINUȚI la frontieră. Aveau asupra lor obiecte ISLAMICE și o grenadă
30.09.2015
16:32
3435
IMPORTANT! Punctul de trecere a frontierei Palanca devine NEFUNCȚIONAL
10.09.2015
11:39
2887
Moldoveni, ÎNTORȘI din drumul spre UE sau spre Rusia
28.08.2015
20:30
3431
ÎNCĂLCĂRI la frontiera de stat de Ziua Independenţei
03.08.2015
10:53
3722
INTERZIȘI la frontieră: ZECI de moldoveni care mergeau în Rusia au fost întoarși din drum în doar o săptămână
06.04.2015
10:11
3642
INTERZIȘI în UE și Federația Rusă
01.01.2015
13:33
2457
Situaţia la frontiera de stat s-a SCHIMBAT. Vezi ce puncte de trecere a frontierei şi-au sistat ACTIVITATEA
29.12.2014
17:14
2761
Alte TREI puncte de trecere a frontierei, BLOCATE
28.09.2023
09:38
09.06.2016
09:46
05.03.2016
18:15
17.12.2015
19:30
18.11.2015
09:39
30.09.2015
16:32
10.09.2015
11:39
28.08.2015
20:30
03.08.2015
10:53
06.04.2015
10:11
01.01.2015
13:33
29.12.2014
17:14
Top stiri
20.10.2026
09:09
19
Valeriu Chiveri: Ce împiedică reunificarea celor două maluri ale Nistrului?
20.10.2026
09:07
30
Cum a dezvăluit inteligența artificială 461 de ani de istorie maritimă britanică
20.10.2026
08:44
193
Moldova a transmis o notă de protest după ce doi grăniceri ucraineni au trecut ilegal frontiera; bărbatul urmărit a cerut azil દેશમાં
20.10.2026
08:17
282
Economia SUA crește sub Trump, dar tarifele și războiul cu Iranul apasă asupra gospodăriilor
20.10.2026
07:37
305
Ucrainenii și sudanezii din SUA își păstrează, deocamdată, statutul de protecție temporară
20.10.2026
07:30
342
Zelenski, în discuții cu delegațiile Congresului SUA: sprijinul american este esențial, iar restricțiile Starlink afectează apărarea Ucrainei
20.10.2026
04:06
524
Ploile torențiale au provocat cel puțin patru morți în regiunea Valencia din estul Spaniei
20.10.2026
02:19
538
Un mort și cel puțin o altă victimă, după focuri de armă în apropierea unei moschei din Columbus, Ohio
20.10.2026
02:01
706
Zelenski acuză SUA că întârzie voit livrarea rachetelor interceptoare plătite de europeni: lotul așteaptă semnătura lui Hegseth
20.10.2026
00:02
667
Premieră în Ucraina: un militar rănit, evacuat de pe front cu o dronă care a parcurs 82 de kilometri
20.10.2026
00:02
574
Alerte false cu bombă la sute de școli din patru țări europene; nu se știe dacă incidentele au legătură între ele
19.10.2026
23:57
579
Vreme blândă, cu ploi trecătoare: prognoza pentru 20–26 octombrie
19.10.2026
23:15
647
Papa Leon al XVI-lea a discutat cu Zelenski, la trei zile după convorbirea cu Putin
19.10.2026
22:55
820
SUA interzic utilizarea DeepSeek în agențiile guvernamentale, pe fondul tensiunilor cu China
19.10.2026
22:07
739
Zelenski: Conexiunile Starlink și Starshield rămân limitate pe front și îngreunează interceptarea dronelor rusești
19.10.2026
21:51
752
Nouă morți, inclusiv trei copii, în atacuri cu drone rusești în Harkov și ucrainene în Lugansk
19.10.2026
20:58
791
De la drone și apa din Nistru, la cărbune și lemne: Declarațiile alarmiste ale lui Ion Ceban „de pe prispă” continuă în prag de iarnă, fără a oferi soluții
19.10.2026
20:36
758
Fost angajat OpenAI, acuzat că a instalat un dispozitiv de înregistrare, ar fi beneficiat de sprijinul guvernului saudit
19.10.2026
19:32
754
România, la coada clasamentului internațional: doar 19% dintre adulți au studii superioare
19.10.2026
18:34
852
Doar 5,2% dintre firmele românești folosesc AI. Ce le împiedică să adopte tehnologia?
19.10.2026
18:17
635
49 de grupuri de lucru vor elabora materialele pentru examenele din 2027
19.10.2026
17:39
641
IGP și BKA își extind cooperarea printr-un proiect de modernizare a Poliției moldovenești
19.10.2026
17:36
827
Kremlinul: O întâlnire între Putin, Xi și Trump în China a fost doar menționată
19.10.2026
16:51
644
AIPA a autorizat spre plată 49,15 milioane de lei pentru agricultori
19.10.2026
16:20
693
IGP și Republica Cehă semnează un acord pentru dezvoltarea investigațiilor digitale
20.10.2026
09:09
20.10.2026
09:07
20.10.2026
08:44
20.10.2026
08:17
20.10.2026
07:37
20.10.2026
07:30
20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
20.10.2026
02:01
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
Actualitate
Parteneri
Stiri
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















