Rusia trebuie ajutată urgent. Așa cum spune Candu
2296
Trustia, elegii politikoase
Ideea finului Andrian Candu ca Republica Molotova să sară în ajutorul Rusiei, luându-i în întreținere pe separatiștii transnistreni, fiindcă Moscova nu mai poate face față problemelor sale financiare, având cheltuieli neprevăzute cu întreținerea Crimeii și a republicilor populare din Donbas, mi se pare de foarte și foarte bun-simț și de foarte și foarte mare încărăctură altruistă, umană, dacă vreți. Căci prietenul la nevoie se cunoaște și viceversa. Rusia trebuie ajutată și poate își va anula embargourile asupra vinurilor, fructelor și legumelor noastre, pe care a fost nevoită să le instituie din cauza că AIE a îndrăznit să semneze Acordul de asociere cu UE. Și dacă nu îi vom sprijini noi pe separatiștii noștri, cine să-i sprijine? Fasciștii și benderoviștii ucraineni? Imperialiștii români? Mârțoaga bugetului public nu trebuie cruțată. Unde merge miliardul, merge și suta de milioane, mai strângem cureaua, mai economisim, dar ne facem datoria internațională. La urma urmei, mai împrumutăm încă 150 de milioane de euro de la Guvernul român, dar trebuie să manifestăm solidaritate pravoslavnică, să ajutăm Rusia, căci dar din dar se face raiul, nu-i așa?
Acum stau și mă gândesc dacă nu vom arăta noi proști total?
Al vostru brexitier, raclator, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















