Rusia lasă transnistrenii în frig și întuneric, în pragul noului an! Vicepreședintele Parlamentului: „Vom avea grijă de toți cetățenii. Guvernul are soluții. Vom trece cu bine peste această iarnă, ultima în care mai putem fi șantajați energetic!”
3829
Kremlinul ar fi „disperat” și de aceea este gata să lase în frig și întuneric cei 300 de mii de locuitori ai Transnistriei. Guvernul de la Chișinău are însă „soluții” și „va avea grijă de toți cetățenii”, declară vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman.
Reacția parlamentarei vine după ce „Gazprom” a notificat sâmbătă, 28 decembrie, compania-fiică „Moldovagaz” că nu va mai livra gaze spre regiunea transnistreană începând cu 1 ianuarie 2025.
„Kremlinul e disperat și ar fi gata să lase în frig și întuneric 300 000 de oameni, anunțați în prag de An Nou că pot fi ușor sacrificați. Valoarea vieților omenești face, pentru Federația Rusă, cât o datorie inexistentă, deci e nulă. Dar noi știm cu cine avem de-a face și timp de trei ani lucrăm pentru independența energetică a republicii noastre, de care suntem tot mai aproape. Noi vom avea grijă de toți cetățenii și vom reuși, împreună, să ținem piept. Guvernul are soluții. Vom trece cu bine peste această iarnă, ultima în care mai putem fi șantajați energetic! R. Moldova stă dreaptă!”, a declarat vicespicherul Doina Gherman.
CITIȚI și Decizia „Gazprom” de a lăsa Transnistria fără gaze, în arbitraj internațional: „Rusia folosește energia ca armă politică, transformând oamenii din regiunea transnistreană, pe care o controlează prin armata staționată ilegal, în ostatici”
Amintim că rușii pretind o datorie de 709 milioane de dolari pentru gazele livrate în dreapta Nistrului, iar Chișinăul recunoaște doar circa 8 milioane de euro, în baza rezultatelor unui audit internațional.
„Gazprom” pretinde că motivul sistării livrărilor de gaze ar fi anume „neachitarea obligațiilor contractuale” de către „Moldovagaz”.
Mai mult, gigantul rus amenință și cu rezilierea contractului, valabil până în septembrie 2026, și solicitarea de despăgubiri.
„Republica noastră este pregătită să gestioneze orice situație apărută în urma deciziei Kremlinului. Noi vom continua să asigurăm aprovizionarea cu gaze naturale din alte surse și să protejăm consumatorii vulnerabili. Totodată, Guvernul va analiza cu atenție opțiunile legale, inclusiv recurgerea la arbitraj internațional, pentru a proteja interesele noastre naționale și pentru a solicita despăgubiri în urma deciziilor Kremlinului, care cauzează pierderi economice și afectează siguranța și securitatea cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat astăzi premierul Dorin Recean.
16.10.2026
15:17
16.10.2026
14:18
16.10.2026
13:56
16.10.2026
13:53
16.10.2026
13:34
16.10.2026
13:23
16.10.2026
12:32
16.10.2026
12:31
16.10.2026
12:17
16.10.2026
11:44
16.10.2026
14:31
16.10.2026
14:18
16.10.2026
13:56
16.10.2026
13:53
16.10.2026
13:34
16.10.2026
13:23
16.10.2026
12:32
16.10.2026
12:31
16.10.2026
12:17
16.10.2026
11:44
16.10.2026
11:41
16.10.2026
10:49
16.10.2026
10:31
16.10.2026
10:29
16.10.2026
10:08
16.10.2026
09:54
16.10.2026
09:47
16.10.2026
09:34
16.10.2026
09:30
16.10.2026
09:29
16.10.2026
08:44
16.10.2026
07:25
16.10.2026
05:02
16.10.2026
03:53
16.10.2026
03:45
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















