Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov: Reacția Ministerului Apărării de la Kiev
1503
Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat „să străpungă liniile de apărare” ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP și Agerpres.
„În ultimele 24 de ore, inamicul a efectuat lovituri aeriene în sectorul Vovceansk", la frontiera cu regiunea rusă Belgorod, cu bombe aeriene ghidate, a indicat ministerul, adăugând că, „în jurul orei 05:00 dimineaţa, inamicul a încercat să străpungă liniile noastre de apărare cu ajutorul vehiculelor blindate”. Oficialii de la Kiev nu au precizat însă locul exact unde a avut loc atacul.
Ministerul asigură că aceste atacuri au fost „respinse”, dar că „lupte de intensitate diferită” continuă şi că „unităţi de rezervă” au fost desfăşurate pentru „întărirea apărării” zonei.
Astfel, Rusia încearcă să creeze o „zonă tampon” pentru a împiedica Ucraina să lovească regiunea rusă Belgorod, care a fost vizată cu regularitate în ultimul timp de tiruri ucrainene, a indicat vineri o sursă din cadrul comandamentului militar ucrainean.
Forţele Moscovei „au pătruns un kilometru în teritoriul ucrainean” lângă Vovceansk şi încearcă să înainteze mai departe, a declarat aceeaşi sursă de rang înalt, citată de Reuters.
Autorităţile au început să evacueze populaţia din Vovceansk, unde trăiesc circa 3.000 de persoane, şi din localităţile învecinate din regiunea Harkov din cauza „bombardamentelor masive”, a declarat Tamaz Gambaraşvili, şeful administraţiei militare locale.
Asaltul deschide un nou front în război la peste doi ani de la invazia pe scară largă a Rusiei. Luptele în zona de frontieră din regiunea Harkov continuă, iar Kievul a trimis mai multe forţe în zonă ca întăriri, a declarat Ministerul Apărării ucrainean.
O altă sursă militară ucraineană de rang înalt, care a solicitat anonimatul, a declarat pentru Reuters că forţele ruse încearcă să împingă trupele ucrainene până la 10 kilometri de graniţa cu Rusia, în timp ce militarii ucraineni încearcă să le respingă.
O mare parte a regiunii Harkov a fost ocupată, apoi eliberată în 2022. Regiunea de frontieră şi centrul său administrativ cu acelaşi nume, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, au fost intens bombardate de Rusia în ultimele luni.
Ucraina exprimase temeri de mai multe săptămâni în legătură cu o potenţială nouă ofensivă rusă în acest sector al frontului.
Armata ucraineană întâmpină probleme pe front, slăbită din cauza lipsei de recruţi şi de întârzierile în furnizarea ajutorului occidental, care i-au golit în special stocurile de muniţie.
De partea adversă, forţele ruse au revendicat câştiguri teritoriale limitate, în principal în est, fără a realiza totuşi un adevărat progres.
Preşedintele Volodimir Zelenski a confirmat vineri că ocupanţii au lansat o contraofensivă în regiunea Harkov. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omoloaga sa din Slovacia, Zuzana Caputova, aflată într-o vizită la Kiev.
06.04.2026
17:43
143
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
137
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
165
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
348
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
325
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
291
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
360
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
426
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
489
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
523
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
527
Horoscopul zilei 06.04.2026
06.04.2026
17:43
0
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
2
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
55
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
311
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
303
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
273
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
345
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
415
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
477
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
516
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
521
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
998
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
936
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1056
Horoscopul zilei 05.04.2026
1186
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1055
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1487
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1155
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1116
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1122
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1245
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1459
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1340
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1227
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1316
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














