Ronaldo a acordat PRIMUL INTERVIU de când a semnat cu Juventus: „Aici simt că fac parte dintr-o familie, nu ca la Real Madrid”. Mesaj pentru Messi și care e „galacticul” aflat pe radarul lui Juve
3083
Cristiano Ronaldo s-a adaptat imediat la rigorile Serie A, unde a ajuns în urmă cu mai puţin de şase luni. Portughezul a acordat un interviu pentru Gazzetta dello Sport, primul de când a semnat cu Juventus, în care a vorbit despre trecerea la fotbalul din „Cizmă”, puterea grupului, dar şi alte aspecte extrem de interesante, informează prosport.ro.
După aproape un deceniu petrecut la Madrid, Cristiano Ronaldo spune că a găsit un grup mai unit la Torino, oraş în care se află de cinci luni: „E cel mai bun grup cu care am jucat până acum. La Juventus simt că fac parte dintr-o familie. Nu e ca în altă parte, unde anumiţi jucători au impresia că sunt mai buni decât ceilalţi. Chiar dacă, spre exemplu, Dybala sau Mandzukic nu marchează, o să fie la fel de fericiţi. Asta e cel mai frumos.
E o diferenţă faţă de Real Madrid. Juventus te face să simţi că faci parte dintr-o familie. Ce voi simţi dacă vom înfrunta Real Madrid în Liga Campionilor? Am lăsat trecutul în urmă. Dacă voi înfrunta Real Madrid voi juca la capacitate maximă. Vreau doar să câştig, trebuie să apăr culorile pe care le port acum. Altceva nu contează. Am avut câteva dubii la început, când am semnat, dar acum sunt 100% sigur că am făcut alegerea cea bună”.
Întrebat dacă Juventus ar putea aduce încă un star de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo nu exclude un posibil transfer al lui Marcelo: „Văd că există zvonuri cu privire la toată lumea. De la James (n.r James Rodriguez) şi Bale, până la Asensio. Sincer să fiu, Juventus nu are nevoie de alţi jucători. Dar cred că mai bine vorbiţi cu preşedintele. Marcelo? Este un jucător foarte bun. Uşa clubului e mereu deschisă pentru cei mai buni jucători, iar Marcelo este unul dintre ei”.
Chiar dacă nu se mai poate duela de la distanţă cu Messi, în La Liga, Ronaldo i-a transmis un mesaj starului de pe Camp Nou: „Nu cred că lui Messi îi e dor de mine, cred că mie îmi lipseşte. Cred că el are mai multă nevoie de mine. Mi-ar plăcea ca, într-o bună zi, Messi să vină în Italia. Să accepte această provocare, aşa cum am făcut eu. Dacă e fericit la Barcelona, îl respect. E un jucător fantastic şi un băiat foarte bun."
Mad Max l-a impresionat pe CR7: „Allegri? E un antrenor excelent. O calitate foarte mare a lui este faptul că este direct. Nu te va băga niciodată în ceaţă, îţi va spune în faţă ceea ce crede. E onest, inteligent şi destul de amuzant”.
De cinci ori câştigător al Balonului de Aur, Cristiano Ronaldo spune că de multe ori lasă faima într-un colţ şi încearcă să-şi depăşească limitele: „Uneori încerc să uit faptul că sunt Cristiano Ronaldo. Dacă m-aş gândi non-stop la ce am câştigat sau la banii pe care îi am, aş ceda. Nu aş mai lucra la fel de mult. Uneori e mai bine să uit că sunt Cristiano Ronaldo. Încerc să mănânc sănătos şi să nu consum alcool. Cele mai important e să dormi bine, să mânânci bine şi să te antrenezi cum trebuie”.
Adus în schimbul a 117 milioane de euro de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo are 11 goluri în 19 meciuri oficiale în tricoul lui Juventus.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















