20:48:24 18.02.2026
Stiri

România va acorda R. Moldova un GRANT în valoare de 89,1 milioane de euro până în anul 2025

Actualitate 15.07.2022 18:13 Vizualizări1298
România va acorda R. Moldova un GRANT în valoare de 89,1 milioane de euro până în anul 2025

Termenul de implementare a Programului operațional comun România – Republica Moldova 2014 – 2022, care prevede acordarea de către UE, via Guvernul de la București, a unui grant de în valoare de 89,1 milioane de euro, va fi extins până în anul 2025.

Parlamentul de la Chișinău a votat astăzi, în prima lectură, ratificarea unui amendament la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice al României.

Astfel, perioada de executare a tratatului va fi extinsă până la 31 decembrie 2025, după ce proiectele ce urmau a fi implementate au fost date peste cap din cauza pandemiei de Covid-19.

Beneficiari ai celor 89,1 milioane de euro pot fi autoritățile publice sau centrale, organizațiile internaționale sau organizațiile non-guvernamentale.

În aceeași ședință, deputații au extins cu un an și termenul de implementare a Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, prin ratificarea unui amendament la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice al României.

Astfel, Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 se va încheia cel târziu până la 31 decembrie 2025.

Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice al României privind Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră al Instrumentului European de Vecinătate (ENI) pe anii 2014-2020 a fost semnat la data de 12 decembrie 2016.

Documentul prevede acordarea unui grant în valoare de 49 de milioane de euro. Printre beneficiarii programului se regăsesc autorități publice locale și raionale, instituții publice, de cultură și cercetare, asociații obștești din cele opt țări participante la program – Republica Moldova, România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Ucraina, Armenia, Georgia.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.15 1 USD 17.03 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte