România PRELUNGEȘTE cu o lună starea de ALERTĂ în legătură cu pandemia de COVID-19 și nu permite zboruri din cel puțin zece state: Cetățenii R. Moldova care lucrează peste Prut NU vor sta 14 zile în carantină
6861
Autoritățile de la București au prelungit cu o lună, până la mijlocul lunii iulie curent starea de alertă pe întreg teritoriul ţării în legătură cu pandemia de COVID-19.
În această perioadă, lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi, nu vor fi obligați să stea în carantină timp de 14 zile.
Totodată, România a suspendat zborurile efectuate spre și din Belgia, Franța, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia.
Vedeți mai jos comunicatul oficial al Ambasadei României în R. Moldova cu privire la HOTĂRÂREA Guvernului României nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19:
1. Începând cu data de 17 iunie 2020, se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării.
2. Pentru toate persoanele care vin în România din ţările care nu fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, stabilită de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, se instituie pe o perioadă de 14 zile măsura carantinării/izolării la locuinţa/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.
3. Persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, prevăzută la pct. 2, dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în carantină/izolare la locuinţa/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.
4. Persoanele care fie au plecat din România şi petrec o perioadă mai scurtă de 14 zile în altă ţară exceptată de la măsura carantinării/izolării, fie au petrecut o perioadă de cel puţin 14 zile cumulativ în ţări exceptate de la măsura carantinării/izolării nu intră în carantină/izolare la intrarea în România.
5. Prin excepţie de la prevederile pct. 2 şi 3, persoanele care nu au posibilitatea îndeplinirii condiţiilor pentru carantina/izolarea la locuinţă/altă locaţie sau care solicită acest lucru pentru a nu îşi expune familia pot opta pentru măsura carantinei instituţionalizate, în spaţii special destinate puse la dispoziţie de autorităţile administraţiei publice locale.
6. Persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la locuinţă/altă locaţie sunt introduse în carantină instituţionalizată pentru o perioadă de 14 zile şi obligate să suporte contravaloarea cazării şi hrănirii pe perioada carantinei instituţionalizate.
7. Persoanele aflate în carantină instituţionalizată la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri rămân în carantină în spaţiile respective până la expirarea perioadei de 14 zile de la data intrării în carantină.
8. Sunt exceptate de la prevederile pct. 2 şi 3 următoarele categorii de persoane care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecţie împotriva COVID-19:
a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
b) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
c) conducătorii auto prevăzuţi la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfăşurării profesiei din statul de rezidenţă al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidenţă, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
d) membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparţinând instituţiilor internaţionale şi sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională;
e) piloţii de aeronave şi personalul navigant;
f) mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar;
g) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente "certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale", al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
h) personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente "certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale", al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
i) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
j) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
k) angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional;
l) reprezentanţii companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanţe sau agenţii pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional;
m) persoanele care intră în România pentru activităţi de utilizare, instalare, punere în funcţiune, mentenanţă, service al echipamentelor şi tehnicii din domeniile medical, ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, transporturi, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi profesionale specifice în domeniile menţionate, dacă dovedesc raporturile contractuale/de colaborare cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum şi inspectorii organismelor internaţionale;
n) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;
o) angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională care se întorc în România din misiuni executate în afara ţării;
p) elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României şi care au de susţinut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învăţământ gimnazial/liceal/învăţământ superior ori pentru activităţi legate de finalizarea studiilor în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării noastre.
9. Pe durata măsurii de izolare/carantină la domiciliu sau carantină instituţionalizată, persoanele care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pot participa la ceremonialul de înmormântare în cazul decesului soţului/soţiei, unei rude/afin de gradul 1-3, cu acordul Direcţiei de Sănătate Publică şi avizul centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei.
Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu completările ulterioare, cu următoarele excepții:
a) membri de familie ai cetățenilor români;
b) membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
c) persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit legislației Uniunii Europene;
d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum și transportatorii și alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
e) personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
Sunt suspendate zborurile efectuate de operatorii economici din aviație spre Belgia, Franța, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia și din aceste țări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020.
Se pot relua zborurile pentru țările care fac obiectul excepției de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică și aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
24.04.2026
12:00
93
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
281
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre criza energetică din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
276
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
331
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
329
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
359
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
475
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
670
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
241
Norvegia pregătește legea care interzice rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
283
Meta și Microsoft taie mii de locuri de muncă pentru a finanța expansiunea în inteligența artificială
24.04.2026
11:48
2
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre criza energetică din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
158
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
298
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
295
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
331
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
449
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
633
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
23.04.2026
23:55
514
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
601
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
554
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
608
Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
621
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
573
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
598
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
713
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
709
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
654
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
15:53
637
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
23.04.2026
15:10
686
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
23.04.2026
13:27
747
„Hexagonul Facultăților de Drept” reunește la Chișinău 200 de studenți din Republica Moldova și România
23.04.2026
12:55
716
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
11:10
874
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
806
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
780
PERCHEZIȚII // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
725
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
868
Horoscopul zilei 23.04.2026
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre criza energetică din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40

Inapoi














