România, codașă în UE la accesul la medicamente inovatoare: pacienții așteaptă peste trei ani ca tratamentele aprobate în Europa să fie compensate

Accesul pacienților români la tratamente inovatoare revine în prim-planul dezbaterii publice, iar miza rămâne aceeași: cât va mai trebui să aștepte un pacient din România până când un medicament deja aprobat la nivel european devine compensat și cu adevărat accesibil? În timp ce autoritățile discută reforma mecanismelor de preț și rambursare, iar terapiile inovatoare așteaptă „la semafor”, actualizarea listei de medicamente compensate continuă să întârzie. Pentru pacienții care așteaptă un tratament nou nu este vorba doar despre o lună în plus într-un calendar administrativ, ci despre evoluția bolii, oportunități terapeutice pierdute și un decalaj tot mai mare față de standardele de îngrijire din restul Europei.

Într-un sistem de sănătate cu adevărat orientat către pacient, regula ar trebui să fie accesul rapid la tratamentul potrivit, nu excepția. În Cehia, un medicament inovator ajunge la pacienți în aproximativ 685 de zile de la aprobarea europeană, iar media Uniunii Europene este de circa un an și jumătate. În România, aceeași așteptare trece de trei ani. Nu pentru că tratamentele nu ar exista sau nu ar fi evaluate, ci pentru că procesul administrativ de compensare rămâne lent, impredictibil și greu de adaptat nevoilor reale din sistem.

Ce înseamnă trei ani pentru un pacient cu o boală gravă? Boala avansează. Apar complicații. Opțiunile terapeutice se reduc. În multe cazuri, se pierd ani de viață. Nu pentru că nu ar exista soluții medicale moderne, ci din cauza unui blocaj administrativ care frânează accesul la terapii deja validate la nivel european.

Raportul Patients W.A.I.T. 2025, realizat de IQVIA pentru EFPIA¹, cuantifică în cifre ceea ce pacienții și medicii resimt de ani de zile: România este ultima țară din Uniunea Europeană la accesul la medicamente inovatoare. Pacienții români ajung să aibă acces la mai puțin de 1 din 5 tratamente aprobate la nivel european¹. Amânarea compensării nu înseamnă economii reale, ci deplasarea costurilor către stadii avansate ale bolii, către secțiile de urgență și, în final, către mortalitate evitabilă.

Problema este una structurală și ține de felul în care este finanțată sănătatea. România investește din fonduri publice aproximativ 4% din PIB în sănătate, sub media regională a țărilor din Europa Centrală și de Est și cu mult sub nivelul țărilor din Vestul Europei². Această subfinanțare se vede și în bugetul pentru medicamente. Cheltuiala publică netă pentru medicamente este una dintre cele mai reduse din Uniunea Europeană: doar 138 de euro pe cap de locuitor, cu aproape 40% sub media Europei Centrale și de Est (220 euro)². Datele arată clar că medicamentele continuă să nu fie o prioritate în finanțarea publică, în ciuda percepției larg răspândite că acest domeniu ar primi deja resurse suficiente.

Nici la nivelul cheltuielilor totale pentru sănătate, publice și private la un loc, România nu depășește 5,7% din PIB³, rămânând în grupa de jos a Uniunii Europene. Plățile directe din buzunarul pacientului reprezintă aproximativ 23% din totalul cheltuielilor de sănătate², ceea ce înseamnă că multe familii acoperă din resurse proprii tratamente, investigații și servicii care, în alte sisteme, sunt susținute din fonduri publice. În același timp, contribuția industriei farmaceutice inovatoare prin mecanisme de tip clawback acoperă aproape un sfert din cheltuiala publică netă pentru medicamente². Rezultatul este un buget public pentru medicamente insuficient, iar finanțarea accesului la inovație rămâne aproape imposibil de prevăzut pe termen mediu.

Când tratamentul potrivit nu ajunge la timp la pacient, costul nu dispare. Doar se mută către spital, care concentrează deja aproximativ 42% din cheltuielile totale de sănătate⁴, adică spre segmentul cel mai costisitor al sistemului. Rezultatele de sănătate confirmă această presiune: România se află printre țările cu cele mai slabe performanțe la mortalitatea la 30 de zile după infarct miocardic acut și înregistrează 228 de internări evitabile pentru diabet la 100.000 de adulți⁴, unul dintre cele mai ridicate niveluri în comparațiile internaționale. Iar presiunea nu va scădea, dimpotrivă: numărul spitalizărilor asociate insuficienței cardiace este proiectat să crească de la 42.100 în 2026 la 57.200 în 2035².

La aceste vulnerabilități se adaugă și o realitate demografică severă. Până în 2050, populația de vârstă activă din România este proiectată să scadă cu 23%, cu un impact estimat de aproximativ 1,9 miliarde euro pe an asupra veniturilor fiscale⁵. În aceste condiții, sănătatea nu poate fi tratată doar ca o cheltuială curentă. Ea devine parte integrantă a unei ecuații mai ample de productivitate, participare la piața muncii și sustenabilitate fiscală pe termen lung.

Actualizarea listei de medicamente compensate de la începutul anului 2026 a reprezentat un semnal pozitiv și a confirmat că progresul este posibil. Totuși, pentru a recupera un decalaj acumulat de-a lungul anilor, acest ritm trebuie nu doar menținut, ci accelerat; altfel, distanța față de media europeană va continua să crească, iar diferența de șanse pentru pacientul român se va adânci.

Soluții pentru reducerea acestui decalaj există și pot fi aplicate în cadrul legislativ actual. Un prim pas este deblocarea rapidă a terapiilor care au finalizat deja evaluarea și sunt eligibile pentru compensare. Modernizarea cadrului de evaluare, compensare și stabilire a prețurilor este necesară și susținută de specialiști, însă acest proces trebuie să avanseze în paralel cu actualizarea Listei curente de medicamente, nu în locul ei. Pe termen mediu, România are nevoie de o abordare proactivă a finanțării publice pentru inovație: analiză sistematică a tratamentelor care vor intra pe piață în următorii 2–3 ani, monitorizare transparentă a termenelor de acces pentru pacienți și integrarea sănătății în agenda națională de competitivitate și sustenabilitate fiscală.

Fiecare euro investit în medicamente inovatoare generează aproximativ 8 euro în beneficii economice și sociale în România⁶, prin spitalizări evitate, complicații prevenite și pacienți care rămân activi în societate și pe piața muncii. Accesul la inovație nu trebuie tratat ca un cost, ci ca o decizie strategică pentru prezentul și viitorul sistemului de sănătate. Fără măsuri concrete, ferme și consecvente, costul acestui decalaj va continua să fie plătit, în mod disproporționat, de pacienți, de sistem și de întreaga economie.

Referințe:

¹ IQVIA, EFPIA Patients W.A.I.T. Indicator 2025 Survey, publicat mai 2026

² EFPIA, Healthcare Investment and Outcomes in Central and Eastern Europe, aprilie 2026

³ Eurostat (2026) Healthcare expenditure statistics – overview

⁴ OCDE, OECD Reviews of Health Systems: Romania, decembrie 2025

⁵ Comisia Europeană / Mario Draghi, The future of European competitiveness, 2024

⁶ WifOR Institute, How innovation drives health and growth in Europe: Assessing the Return on Investment of innovative medicines, Research Report, iunie 2026