România caută SOLUȚII pentru a ajuta fermierii din R. Moldova
1193
Autoritățile de la București intenționează să ajute fermierii din R. Moldova, care au fost afectați de seceta severă din această vară. Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au fost invitați astăzi la sediul misiunii diplomatice de către Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu, pentru a aborda o serie de soluții.
„Astăzi, la sediul Ambasadei României în R. Moldova, am continuat discuțiile cu reprezentanții de la Asociația „Forța Fermierilor” cu privire la situația critică din agricultură, care a fost generată de secetă și de problemele conexe de ordin financiar. Am abordat o serie de posibile soluții în beneficiul fermierilor și al economiei de pe acest mal al Prutului”, a declarat Ambasadorul Țurcanu, după întrevederea cu fermierii.
Diplomatul român susține că a apreciat implicarea autorităților de la Chișinău în identificarea celor mai bune soluții pentru fermieri, inclusiv cu sprijinul României, prin instrumentele de cooperare existente.
Un alt subiect abordat de participanții la discuții a fost despre perspectiva europeană a R. Moldova și beneficiile care vor veni inclusiv pe parcursul procesului de aderare.
Guvernul R. Moldova a decis zilele trecute să aloce, în următoarele săptămâni, 100 de milioane de lei din Fondul de intervenție în agricultură pentru compensarea pierderilor suportate de producătorii agricoli. De partea cealaltă, agricultorii din Asociația „Forța Fermierilor” s-au declarat „profund dezamăgiți” de acest ajutor, insistând să fie declarată „stare de urgență în agricultură”.
„Ajutorul anunțat de Guvernul Republicii Moldova de 100 de milioane de lei reprezintă o sumă mare de bani pentru un cetățean de rând, însă divizată la miile de agricultori aflați în pragul falimentului constituie un suport financiar foarte mic și ineficient. Unica soluție eficientă pentru toți este inițial declararea stării de urgență în agricultură”, au menționat reprezentanții asociației.
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















