România așteaptă mai mulți turiști din R. Moldova în acest an, după ridicarea vizelor
1902
jurnalspiritual.eu Ridicarea vizelor pentru cetăţenii R. Moldova care călătoresc în spaţiul Schengen, dar şi campaniile viitoare de promovare la Chişinău a destinaţiilor româneşti, vor aduce în România un plus de peste zece mii de turişti din R. Moldova, estimează Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) de peste Prut.
„Ne aşteptăm ca în acest an, după ridicarea vizelor, să avem un plus de peste 10 000 de turişti din R. Moldova. În anul 2013 au venit în România aproximativ 33 de mii de turişti din această ţară, iar în 2012 - circa 29 de mii", a declarat agenţiei Mediafax Răzvan Filipescu, preşedintele ANT, prezent la un târg de turism care a avut loc zilele trecute la Chișinău.
El spune că România va începe în luna septembrie o campanie de promovarea outdoor la Chişinău şi în media din R. Moldova, care va dura un an şi va costa 300 de mii de euro.
Vor fi promovate litoralul românesc, staţiunile balneare, printre care Vatra Dornei, Slănic Moldova şi Sovata, city break-urile în Bucureşti şi Iaşi, Valea Prahovei şi croazierele pe Dunăre.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
28.05.2025
10:55
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
06.02.2024
12:55
07.09.2023
13:25
09.02.2023
12:58
07.02.2023
10:13
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
23.10.2026
16:03
23.10.2026
15:54
23.10.2026
15:28
23.10.2026
14:26
23.10.2026
14:23
23.10.2026
13:05
23.10.2026
12:57
23.10.2026
12:36
23.10.2026
12:20
23.10.2026
11:24
23.10.2026
11:12
23.10.2026
10:54
23.10.2026
10:49
23.10.2026
10:39
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina

















