REVOLUŢIE în tenis, după ce Simona Halep a încheiat anul pe locul 1 mondial. Antrenorul Serenei Williams cere schimbarea Regulamentului: „Nu ar trebui să fii numărul 1, dacă nu ai câştigat un Grand Slam!”
3068
Mediafax
S-a creat o isterie în lumea tenisului, după ce Simona Halep a încheiat anul pe locul 1 mondial! Susţinătorii sportivei sunt în extaz, însă există şi voci puternice care contestă prezenţa româncei în fotoliul de lider WTA.
Un cunoscut jurnalist al site-ului ESPN, dar şi antrenori reputaţi precum Patrick Mouratoglou sau Craig Kardon fac presiuni ca şefii tenisului să schimbe regulamentul, după ce Halep s-a încoronat regina sportului alb.
Jurnaliştii americani nu îi arată respectul cuvenit Simonei, protestând faţă de modul în care este întocmit clasamentul condus de constănţeancă în tenisul feminin. Pe site-ul ESPN a apărut un amplu material în care se cere schimbarea sistemului de punctaj, pentru ca jucătoarele precum Halep, ce nu au cucerit titluri de Grand Slam, să nu mai poată urca în fruntea ierarhiei.
Peter Bodo, semnatarul articolului cu titlul „Merită Halep să fie numărul 1 sau clasamentul trebuie schimbat?", şi-a început tirada, scrie Mediafax.
„Mult doritul loc 1 a ajuns în mâinile Simonei Halep, care a câştigat un singur turneu în 2017, Madrid. E un turneu important, dar nu se compară cu Turneul Campioanelor! Halep are un procentaj negativ (5-6) în faţa jucătoarelor din Top 10, a avut cu 13 victorii mai puţin decât Wozniacki şi a pierdut de doua ori în faţa danezei în acest an. Wozniacki a câstigat al cincilea titlu ca importanţă din tenisul feminin, iar în 2017 a ajuns în 10 finale, a avut cele mai multe victorii din sezon (60) şi cele mai multe în faţa jucătoarelor de Top 10 (14). Dar s-a trezit luni dimineaţă clasată pe locul 3... Nu trebuie blamată dacă se simte înşelată!".
Halep se află pe locul 1 datorită faptului că a fost mai constantă decât toate celelalte jucătoare, însă Peter Bodo cataloghează acest lucru drept o anomalie.
„Nu jucătoarele sunt vinovate pentru locurile pe care le ocupă în clasament, ci sistemul din tenis! Caracterul neobişnuit de competitiv al acestui an ne ajută să explicăm aceste defecte. De când a fost introdus clasamentul computerizat a existat o luptă între cei care susţin constanţa şi oamenii care pretind că trebuie răsplătite în primul rând rezultatele obţinute la evenimentele importante şi contra unor adversare de top. Dar oare se va schimba ceva?".
Pentru a-şi demonstra teoria, specialistul american a publicat şi opiniile unor persoane influente, dar subiective! Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams - sportivă ajunsă la 36 de ani, căreia îi va fi foarte greu să revină pe locul 1 dacă se menţine actualul sistem de punctaj, a declarat.
„Nu ar trebui să fii numărul 1, dacă nu ai câştigat un Grand Slam în acel an. Dacă totuşi se întâmplă asta, e irelevant! După ce am început să lucrez cu Serena în 2012, a câştigat Wimbledon, a luat medalia de aur la Jocurile Olimpice, apoi US Open şi Turneul Campioanelor. La finalul anului era însă pe locul 3!", a fost reacţia dură a francezului.
Craig Kardon, un alt renumit antrenor, se alătură revoluţiei din tenis, venind şi cu o soluţie favorabilă pentru rivalele Simonei Halep. Deşi în turneele mari se câştigă mai multe puncte decât în competiţiile obişnuite, americanul vrea să sape o prăpastie şi mai mare, în care să fie aruncate jucătoarele ce nu impresionează în Grand Slam-uri.
„Accentul ar trebui să fie pe turneele de Grand Slam. Că te descurci bine în circuit ar trebui să conteze, dar uitaţi-vă la unele campioane cât de puţin joacă! Ele sunt marile staruri şi sunt dezavantajate. Simplificaţi treaba, oferiţi mai multe puncte la Grand Slam-uri! În plus, oamenii le consideră mai importante", a spus fostul antrenor al Martinei Navratilova.
În textul articolului a fost strecurată şi o opinie pro-Halep. Sportiva în vârstă de 26 de ani este susţinută de Martina Navratilova, o mare legendă a tenisului. Navratilova crede că e mult mai important să ocupi locul 1 decât să câştigi un turneu de Grand Slam.
„Să fii numărul 1 trebuie să fii mai bună decât toate celelalte. Ca să câştigi un Grand Slam trebuie să fii mai bună decât şapte jucătoare", spus Martina, luându-i apărarea Simonei, jucătoare devenită lider mondial după un an în care a câştigat turneul de la Madrid şi a disputat finalele de la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing.
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















