Revoltă sângeroasă a deținuților într-o închisoare din Rusia. Un gardian a fost ucis, alți agenți au fost luați ostatici
936
Profimedia
Mai mulţi deţinuţi au luat ostatici agenţi penitenciari, vineri, într-o închisoare din regiunea Volgograd din sud-vestul Rusiei, au anunţat autorităţile, adăugând că există victime, informează AFP, preluată de Agerpres.
În timpul unei comisii disciplinare la colonia penală nr. 19, „mai mulţi deţinuţi au luat ostatici angajaţi”, a precizat Serviciul Federal al Penitenciarelor (FSIN) într-un comunicat transmis pe Telegram.
Conform sursei citate, există „victime” şi sunt în derulare „operaţiuni” pentru eliberarea ostaticilor. Media de stat ruse, citate de Reuters, relatează că un angajat al închisorii a fost ucis.
Închisoarea, cu „regim sever”, e situată în oraşul Surovikino, la circa 120 km veste de Volgograd și este desemnată ca o colonie penală cu o capacitate de până la 1.241 de deţinuţi de sex masculin, conform site-ului serviciului penitenciar. Potrivit unei surse din poliţie, citată de TASS, cel puţin trei agresori au atacat angajaţi ai închisorii.
Un videoclip neautentificat şi difuzat de mai multe media ruse ar arăta scena incidentului, o încăpere cu podeaua acoperită de sânge. În imagini pot fi văzuţi trei bărbaţi în uniformă, culcaţi la pământ şi însângeraţi, unii părând fără viaţă, şi alţi cel puţin doi bărbaţi filmaţi în picioare de un al treilea individ care vorbea în arabă.
Apoi, acesta din urmă revendică, în arabă, apartenenţa lor la Statul Islamic (SI). În videoclipul de 46 de secunde, un bărbat ţine un cuţit într-o mână şi, cu cealaltă, pe unul dintre presupuşii gardieni de gât.
La mijlocul lunii iunie, mai mulţi membri ai organizaţiei jihadiste SI au fost ucişi după ce luaseră ostatici doi gardieni într-o închisoare din regiunea Rostov (sud-vest), învecinată cu Volgograd.
Rusia a fost vizată în mai multe rânduri de atacuri revendicate de organizaţia jihadistă, chiar dacă influenţa SI rămâne limitată în ţară.
La sfârşitul lunii martie, un atentat revendicat de SI împotriva Crocus City Hall, o sală de concert de lângă Moscova, unde bărbaţi înarmaţi au ucis 145 de persoane, a fost cel mai grav atac terorist comis în Rusia în aproape 20 de ani.
09.04.2026
09:27
102
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
221
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
533
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
518
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
456
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
511
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
480
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
507
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
465
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
541
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
09.04.2026
08:28
137
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
523
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
512
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
451
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
508
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
476
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
502
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
460
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
536
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
503
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
492
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
628
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
566
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
647
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
530
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
640
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
623
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
591
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
709
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
545
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
550
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
484
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
583
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
548
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
601
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
Horoscopul zilei 09.04.2026
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














