Reuniune NATO: SUA, Germania, Franța, Regatul Țărilor de Jos și Marea Britanie vor ajuta R. Moldova să-și consolideze capacitățile de apărare și să-și sporească reziliența în fața provocărilor hibride cu care se confruntă
1763
NATO
Colaborarea R. Moldova cu Statele Unite ale Americii, Germania, Franța, Regatul Țărilor de Jos și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în domeniul apărării va continua în scopul consolidării capacităților de apărare și sporirii rezilienței în fața provocărilor hibride cu care se confruntă statul nostru.
Subiectul a fost discutat săptămâna trecută de comandantul Armatei Naţionale, general de brigadă Vitalie Micov, cu omologii săi din statele menționate, în cadrul unor întrevederi care au avut loc în marja reuniunii Comitetului Militar al NATO în formatul şefilor de Apărare ai ţărilor NATO şi statelor-partenere, organizate la Bruxelles, Regatul Belgiei,
Comandantul Armatei Naționale a vorbit despre programele de modernizare ale Armatei Naționale, realizate inclusiv cu suportul Uniunii Europene, nivelul de interoperabilitate al militarilor moldoveni în cadrul exercițiilor și misiunilor internaționale, extinderea contribuției republicii noastre la eforturile mondiale de menținere a păcii.
Un alt subiect a vizat documentele de politici în domeniul apărării, printre care Strategia Națională de Apărare aprobată de către Parlamentul Republicii Moldova, informează Ministerul Apărării.
16.10.2026
14:18
16.10.2026
13:56
16.10.2026
13:53
16.10.2026
13:34
16.10.2026
13:23
16.10.2026
12:32
16.10.2026
12:31
16.10.2026
12:17
16.10.2026
11:44
16.10.2026
11:41
16.10.2026
14:18
16.10.2026
13:56
16.10.2026
13:53
16.10.2026
13:34
16.10.2026
13:23
16.10.2026
12:32
16.10.2026
12:31
16.10.2026
12:17
16.10.2026
11:44
16.10.2026
11:41
16.10.2026
10:49
16.10.2026
10:31
16.10.2026
10:29
16.10.2026
10:08
16.10.2026
09:54
16.10.2026
09:47
16.10.2026
09:34
16.10.2026
09:30
16.10.2026
09:29
16.10.2026
08:44
16.10.2026
07:25
16.10.2026
05:02
16.10.2026
03:53
16.10.2026
03:45
16.10.2026
02:26
16.10.2026
01:27
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















