Reportaj FOTO // NU vrem în „țarc”!
1750
ACȚIUNE // Jurnaliștii au organizat un protest la Parlament împotriva îngrădirii accesului în sala de ședințe a Legislativului
La mai bine de doi ani de când deputații au revenit în clădirea reparată a Parlamentului, jurnaliștii au fost excluși din sala în care au loc ședințele în plen.
Reprezentanții societății civile și ai preseiau făcut, între timp, apeluri publice și au organizat multiple acțiuni publice,solicitând să aibă acces liber în sala de ședințe a Parlamentului.Ieri, aceștia au recurs la un protest mai puțin obișnuit.
Grija din fața camerelor de filmat
Reprezentanții mai multor redacții din R. Moldova, inclusiv ai Ziarului NAȚIONAL, au venit ieri la ședința Parlamentului îmbrăcați în tricouri cu textul „Acces liber pentru presă”.
Protestul jurnaliștilor a atras atenția deputaților, mai întâi a celor din opoziție, ca apoi să se grăbească și cei din majoritatea parlamentară să își exprime solidaritatea cu revendicările reprezentanților presei.
Socialistul Igor Dodona solicitat să i se permită unui reprezentant al jurnaliștilor să facă o declarație de la tribuna centrală a Parlamentului, iar liberalul Mihai Ghimpu a propus ca jurnaliștii să rămână la ședință.
Președintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Vladimir Hotineanu, i-a luat în zeflemea pe jurnaliști: „Suntem într-o țară democratică și flashmob-ul este bun și eu îl susțin. Comisia întreprinde măsuri pentru a analiza legislația. Comisia nu este Executiv”, a încercat el să justifice neimplicarea comisiei de specialitate în rezolvarea problemei accesului jurnaliștilor la ședințele în plen ale Parlamentului.
Ulterior, Hotineanu a declarat că susține demersul jurnaliștilor.
Încă o comisie
Nadine Gogu, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, i-a explicat președintelui Parlamentului, AndrianCandu, că presa are astăzi parte de imagini regizate din sala de ședințe a Parlamentului, deși ar fi posibil să-și poată exersa liber meseria, chiar în sala de ședințe, așa cum se întâmpla și anterior.
„Noi vă propunem să creăm o comisie specială în cadrul căreia să discutăm problema și să identificăm soluții”, a venit rapid propunerea lui Candu.
„Când vrei să împiedici ceva, creezi o comisie”, i-a răspuns directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei. Potrivit acestuia, unica ieșire din situație este oferirea accesului liber pentru jurnaliști în sala de ședințe, mai ales că de doi ani se promite acest lucru și totul a rămas la nivel de promisiuni.
Șantajul
Candu a rămas însă pe poziții. După ce a consultat Biroul permanent al Parlamentului, el a anunțat că a fost creat un grup de lucru care ar urma să aibă discuții cu reprezentanții presei și să găsească, până pe 13 martie curent (duminică – n.r.), „soluțiile tehnice” pentru a asigura accesul mass-mediei în sala de ședințe a Parlamentului. Potrivit lui Candu, va fi studiată inclusiv experiența altor legislative.
„Dacă propunerile acestui grup de lucru nu vor fi acceptate, voi avea dreptul să cred că se dorește de fapt politizarea acestui subiect sau blocarea activității Parlamentului și nu soluționarea problemei”, a avertizat Candu.
„Ne pare rău că unii politicieni încearcă să dea o coloratură politică acțiunii noastre. Ne-au acuzat că, dacă nu vom accepta propunerile lor, vor considera acțiunea noastră drept una politică. Nu suntem nici agenții socialiștilor, nici ai liberalilor, nici ai liberal-democraților. Vor participa la acel grup de lucru și vom insista pe un singur lucru ca jurnaliștii să aibă acces nestingherit în sala de ședințe a Parlamentului”, a răspuns Macovei.
În prezent doar fotografii au acces în sala de ședințe, dar pentru un timp scurt.
Campania „Vrem acces în Parlament” a fost inițiată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) acum doi ani.













24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















